vineri, 3 mai 2024

Mângâiații de azi, ciumații de mâine

 

Motto: ”Unde nu-i cap, vai de picioare”- proverb românesc

Încă  din data de 20.03.2024  atenționam lumea pensionarilor militari că Guvernul României urmează să aprobe și să trimită în fluxul tehnologic al Parlamentlui în regim de urgență, o OUG care printre alte efecte se referea și la creșterea soldelor de grad la militari, o creștere substanțială, dar cu efect doar la militarii activi și rezerviștii voluntari, ceilalți militari,”CIUMAȚII” proveniți din cadrele militare active, pensionații,  nefiind incluși în proiect. Alerta era dată AICI. Speram, credeam, că măcar liderii asociațiilor militarilor se vor sesiza și vor iniția discuții, întâlniri, propuneri, prin care să solicite dar și să insiste că se comite una din cele mai mari jigniri si nedreptăți posibile ARMATEI, prin tratarea gradului militar ca  o pomană electorală sau impusă de ordinele partenerilor sau necesitatea lărgirii bazei de selecție a viitorilor ”ciumați”, pentru că activii ”mângâiații” de azi sunt ”Ciumații” de mâine.

Speranța mea că măcar ciumații de azi vor mișca în front, a avut de așteptat o lună de zile, o lună în care la nivel de conduceri de asociații în special a celor de ”uitilitate publică”, nu s-a mișcat, nu s-a inițiat nimic”. De o săptămână însă au început să apară unele reacții, la început ale unor individualități, apoi ale unor grupuri sau asociații, dar care nu își declinau identitatea, ”curajoși și responsabili”, cum stă bine unor militari. Bine și așa, ar zice unii. Bine, dar nu prea, zic eu, pentru că la unii a fost doar o văietare, iar alții au făcut propuneri, sau solicitări fără să calculeze sau verifice efectele cererilor.

Este bine că s-au făcut intervenții la diferite eșaloane, structuri politice, parlamentare, dar când dai cu batul prin gard trebuie să verifici dacă poarta e deschisă, să nu iasă dulăul afară și să îți rupă nădragii. Tradus în cazul de față asta ar însemna că e bine că s-a sesizat anomalia, nedreptatea tratării gradului militar diferențiat, discriminator, dar degeaba dacă nu s-a dat și soluția, sau SOLUȚIA CORECTĂ.

A ajuns astfel prin comisiile parlamentare o solicitare de ACTUALIZARE a  soldei de grad și a pensionarilor militari. Actualizarea în sine, ca acțiune, nu este ceva rău, pentru că măsura luată de Guvern prin OUG 26/2024 ar trebui aplicată TUTUROR GRADELOR MILITARE, TUTUROR POSESORILOR DE GRADE MILITARE, de la vlădică până la opincă. Din păcate s-au comis două greșeli, ambele la fel de mari:

  1. În propunerea înaintată de cei care au făcut-o, este solicitată doar modificarea Statutului Cadrelor Militare, deci aplicarea doar pentru gradele cadrelor militare, fără a se pomeni de militarii angajați în rezervă, care au și ei grade militare și trebuie să li se aplice și lor. Deci unii vor egalitate, dar nu pentru căței, ca să parafrazez o fabulă celebră.
  2. În propunerea înaintată se solicită TEXTUAL ACTUALIZAREA soldelor de grad ale pensionarilor militari. Asta înseamnă practic ACTUALIZAREA PENSIILOR MILITARE, proces care juridic înseamnă o nouă stabilire drepturilor de pensie, care se va face OBLIGATORIU, în baza PREVEDERILOR LEGISLATIVE ACTUALE DECI APLICAREA ART.60 MODIFICAT DIN LEGEA 223, care spune că (1) La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul, actualizate cu indicele prețurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie.”

Pentru că sunt mulți care nu pricep ce înseamnă asta, deși despre efectele respectivului articol am mai scris, și AICI, prezint mai jos o simulare a ceea ce se va întâmpla cu solda unui colonel pensionat în 2016 a cărui pensie în plată nu este (ÎNCĂ) afectată de prevederile OUG apărute ulterior.

SIMULARE EFECTE ACTUALIZAREA PĂRTII CORESPUNZĂTOARE SOLDEI DE GRAD

Ultima decizie pentru 30.06.2017

– Media soldelor brute actualizate =4655 cuprinde solda de grad colonel = 336 cuantum 2009, actualizată cu majorarea de 10% conform L293/2015 la valoarea de 370

– procent de calcul pensie 85%, spor OMM 20%,

a.Cuantum brut Conform calcul actualizare = 4748

b.Cuantum brut aflat în plată = 4861 , cuantum recalculat pe L223, indexat cu 5% 2016 şi 5,25% 2017

1. Cuantum brut acordat = 4861

         – cuantum net = 4574

2. 2019   4925    indexare + 1,3%

3. 2020 = 5152    indexare + 4,6 %

4. 2022 = 5286    indexare + 2,6 %

5. 2023 = 5762    indexare + 5,1 % + 3,9 %

6. 2024 = 6558    indexare + 13,8 %

         – cuantum net = 5996

Operaţiunea de ACTUALIZARE solda de grad

– Media soldelor brute actualizate =7123 cuprinde cresterea soldei de grad colonel de la 370 anterior la 2838, adică 2468.

– Media soldelor nete actualizate = 4167

– procent de calcul pensie 85%, spor OMM 20%,

-Cuantum brut Conform calcul actualizare = 7266

       – cuantum net Conform calcul actualizare = 6598

FINALUL DECIZIEI

Cuantum brut acordat = 7266

cuantum net = 4167    limitare conform art.60, se pune în plată , nu mai există compararea cu cuantumul mai favorabil

Scăderea pensiei nete de la 5996 la 4167 reprezintă o diminuare cu  31%

Alte elemente de luat în calcul:

  1. Toată lumea, înclusiv cei pensionați între 2017-2024, vor pierde indexările primite în această perioadă, căci pensia va fi actualizată pornind de la elementele existente la ultima decizie de pensie, doar pensia de grad va fi actualizată la valoarea OUG 26. Deci vor pierde și unii din cei pensionați pe prevederile OUG 59, până prin 2022.
  2. Procesul actualizării este unul care durează, actualizarea nu se va face imediat, va dura, ca și ultima actualizare, cam 2 ani, unii nu o vor mai prinde, iar unii care o vor prinde s-ar putea să aibă un șoc”anafilactic” la primirea deciziei și să nu mai apuce să o vadă aplicată. Doamne Ferește!
  • În cazul celor care au beneficiat de cuantumul avantajos la RECALCULAREA pe L223, păstrând cuantumul anterior stabilit pe L164, L263, scăderea va fi şi mai dramatică.
  •  Pensiile aflate sub media pensiilor militare şi cele sub 3000 vor deveni ridicole.

Deci ACTUALIZAREA nu înseamnă automat nici de Jure și nici de Facto, o creștere.

Ce e de făcut?

Eu am așteptat, după ce am văzut și anunțat efectele OUG 26/2024 să văd o reacție a asociațiilor, o preocupare, o inițiativă, fie ea și pur teoretică, din partea liderilor de asociații, dar NIMIC. Am întocmit un proiect de amendare a OUG 26 ( nu OUG 28 cum au solicitat cei care au trimis adrese, pentru că prevederea privind creșterea soldei de grad este prevăzută în OUG 26/2024 și atunci e normal să umbli acolo, ca să fie totul stabilit de un singur document, nu împrăștiat prin 10 ordonanțe) propunând modificarea atât a statutului cadrelor militare, cât și a celui al militarilor angajați. În propunerea făcută de mine și trimisă unor factori de decizie am evitat formularea ”actualizare” solicitând DECIZIE DE REVIZUIRE, care atât ca proces juridic cât și ca procedură de calcul, nu implică nici diminuarea pensiei, și nici nu durează 2 ani, fiind aplicabilă imediat.

Propun ca toți cei care vor mai avea discuții sau vor mai fi întrebați, să aibă în vedere cele prezentate aici, dacă vor vrea sau vor putea să înțeleagă.

La această oră, se pare că deja s-au întâlnit reprezentanții MApN cu șefii comisiilor de apărare ale celor două camere. Dacă printre cele discutate s-a aflat și această problemă, probabil una din camere a venit cu propunerea de actualizare, iar alta cu propunerea de Revizuire. Dacă decizia luată a fost de actualizare, având în vedere expertiza celor din DGFC înseamnă că practic ei sunt cei care au decis MICȘORAREA  pensiilor, pentru că nu aveau cum să nu cunoască aceste aspecte și efectele actualizării. Dacă însă nu a fost discutat și acest aspect, deși se cunoșteau reacțiile și efectele OUG 26, ATUNCI CONDUCEREA MINISTERULUI SĂ SE MUTE TOATĂ ÎN ALTĂ ȚARĂ, SĂ DISTRUGĂ ALTĂ ARMATĂ, CĂ ARMATEI ROMÂNIEI I-AU PUS CAPAC.

Dar primii vinovați pentru mine sunt liderii marilor asociații de utilitate publică, care nu s-au sesizat, nu au reacționat, au tratat cu indiferență bătaia de joc la adresa gradului militar gândind că lor nu le ia nimeni gradul de pe umăr, nu au cerut ”specialiștilor”pe care îi au lângă ei să facă o simulare și să vadă CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ LI SE ACTUALIZEAZĂ PENSIILE sau ce se întâmplă cu alții, în caz că pensiile lor sunt în siguranță.

Pe lângă faptul că suntem sacrificații de serviciu ai guvernelor, mai suntem și incompetenți, egoiști, orgolioși, indiferenți, leneși, lași, dezbinați, unii chiar corupți. Halal armată.

Un alt proverb spune că ”fiecare pasăre pe limba ei piere”. Militarii noștri sunt ca pițigoii vânduți prin piețe ca peruși. Unii chiar imită cântegul papagalilor, ca să se dea ”mari”. Apoi când sunt cumpărați și ținuți în cușcă, își bagă singuri gheara în gât. Asta ne așteaptă.

UPDATE 19.04.2024 : AM ÎNVINS! Ca urmare a interventiilor, apelurilor, scrisorilor, comentariilor dar mai ales activitatii laborioase si permanente a marilor lideri ai asociațiilor militare (supranumiți BB), luni 22 04.2024 se intrunesc COMISIILE DE APARARE ALE SENATULUI SI DEPUTATILOR PENTRU A DISCUTA PROBLEMELE CELE MAI ARZATOARE ALE MILITARILOR.

Conform planificării Comisiile se intâlnesc pentru a discuta :1 Propunerea legislativă pentru modificarea art.(71 indice 1) alin.(1) și (2) din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat din L172/2024 aflat la Senat . 2. Diverse petitii. Primul punct al ordinii de zi se refera la anularea dreptului la pensie (deci a unui drept CONSTITIUTIONAL) militarilor care au fost condamnati pentru acte de coruptie, inclusiv ANULAREA PENSIEI DE INVALIDITATE. Parlamentarilor condamnati pentru aceleasi fapte nu li se anuleaza indemnizatiile, dar militarilor invalizi da. Traiască si inflorească scumpa noastră clasa politică!

La punctul 2, diverse, este posibil să se discute problema soldei de grad și sper din inimă să se accepte varianta revizuirii si nu actualizarii. Dacă se acceptă actualizarea, pregătiți-vă teslele.

https://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2024-04-22&ComisieID=4f215fcc-57dd-48e1-ade9-a7fe8f3b9533&NrSedinta=1

https://www.mapn.ro/cpresa/18359_Intalnirea-conducerii-MApN-cu-presedintii-comisiilor-de-aparare-ale-Parlamentului-Romaniei-_html

Mângâiații de azi, ciumații de mâine

marți, 23 aprilie 2024

Decizia pe O.U.G. nr. 59/ 2017 – subterfugiul ipocrit

 

Măreţia interpretărilor date de CCR în apărarea Constituţiei a mai fost completată cu încă o năucitoare decizie. Astfel, din Monitorul Oficial nr. 349 din 15.04.2024 aflăm şi noi algoritmul  interpretativ care a condus la respingerea cererii de verificare a constituţionalităţii  prevederilor O.U.G. nr. 59/ 2017. Conform jurisprudenţei anterioare criticile intrinseci era de aşteptat să fie repinse. În schimb, critica  extrinsecă privitoare la lipsa avizului Consiliului Legislativ NU SE PUTEA RESPINGE, CCR având cel putin o decizie anterioară în acest sens-  Decizia 221/2020 , “ întrucât este evident că avizele se solicită înainte de adoptarea actului normativ de reglementare primară de către un Guvern care își exercită în plenitudine atribuțiile sale”, “Avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observațiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea și coordonarea întregii legislații, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ”, “ În consecință, Curtea constată că obligația de a solicita avizul Consiliului Legislativ are natură constituțională și sfera sa de aplicare nu se limitează doar la actele normative care vizează un anumit domeniu de reglementare, ci privește actul normativ în ansamblul său, ceea ce înseamnă că încălcarea art. 1 alin. (3) și (5), precum și a art. 79 alin. (1) din Constituție vizează ordonanța de urgență, în ansamblul său”, “Admite excepția de neconstituționalitate”.

Jurisprudenţă consolidată, similitudine de acţiune a guvernului în emiterea OUG 59/2017, prin urmare ADMITEREA NECONSTITUŢIONALITĂŢII era evidentă. Totuşi, decizia a venit surprinzător după mai mult de 9 amînări de pronunţare şi a fost DE RESPINGERE. Parcă ceva e cam putred!

Una vorbim şi başca ne-nţelegem!

CCR s-a chinuit binişor pînă să găsească un subterfugiu prin care să justifice încălcarea propriei jurisprudenţe. Din proaspăta publicată decizie aflăm ce a intervenit ca element de noutate, care să justifice brusca schimbare de jurisprudenţă a CCR.

„128. Prin urmare, invocarea art. 79 alin. (1) din Constituție în cadrul controlului concret de constituționalitate este admisibilă NUMAI DACĂ SE DEMONSTREAZĂ EXISTENȚA UNEI RELAȚII DIRECTE ÎNTRE AFECTAREA DREPTURILOR ȘI A LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE ȘI NESOLICITAREA AVIZULUI CONSULTATIV al Consiliului Legislativ; numai în corelare cu dreptul sau libertatea fundamentală afectată, Curtea poate analiza constituționalitatea actului normativ în raport cu art. 79 alin. (1) din Constituție. Astfel, în evaluarea constituționalității actului, mai întâi trebuie analizate criticile raportate la încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale invocate și, ulterior, concluzia astfel desprinsă să fie corelată cu exigențele art. 79 alin. (1) din Constituție. Așadar, dacă nu există o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci art. 79 alin. (1) din Constituție nu poate fi invocat și analizat pentru că ar deveni standard de referință de sine stătător. În schimb, dacă ar exista o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci Curtea va evalua dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii art. 79 alin. (1) și numai în situația unui răspuns afirmativ va constata incidența încălcării sale.”

„130. Din analiza efectuată Curtea observă că actul normativ criticat nu contravine drepturilor și libertăților fundamentale invocate. Întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, se reține că nu poate fi realizat controlul de constituționalitate din perspectiva exclusivă a standardului de referință exprimat de prevederile art. 79 alin. (1) din Constituție.”

În traducere, a fost viol, dar pentru că nu au fost evidenţiate perversiuni, nu se pedepseşte! Ciudată atitudinea apărătorilor Constituţiei, începând cu această decizie practic asistăm la cea mai periculoasă evoluţie jurisprudenţială, departe de orice au stabilit părinţii Constituţiei. ADICĂ POŢI ÎNCĂLCA ANUMITE ARTICOLE DIN CONSTITUŢIE, DACĂ NU SE POATE DOVEDI CĂ NU ÎNCALCI DREPTURI FUNDAMENTALE. Aoleu, cel puţin chestiunea „securităţii juridice”devine opţională! În fine, chiar aşa fiind, era imposibil să nu constaţi cel puţin că în procedura adoptării OUG 59/2017,  Guvernul a încălcat grosolan  şi art.16 alin. (2) din Costituţie („Nimeni nu este mai presus de lege”).

Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituţiune

OUG 59/2017 s-a născut printr-o încălcare brutală a Constituţiei. Chiar şi guvernul recunoaşte că aşa e (alt guvern decât al smecherului de Brăila). „98.   ……..Totodată, în punctul de vedere înaintat în dosarele Curții Constituționale nr. 2.471D/2021, nr. 2.517D/2021 și nr. 2.534D/2021, GUVERNUL apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece în procesul legislativ de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 nu a fost solicitat avizul Consiliului Legislativ în condițiile prevăzute de lege, aducându-se astfel atingere art. 79 alin. (1) din Constituție. În susținerea acestui punct de vedere, Guvernul invocă deciziile CurțiiConstituționale nr. 83 din 15 ianuarie 2009, nr. 221 din 2 iunie 2020 și nr. 229 din 2 iunie 2020.”

Oricâte argumente s-ar inventa pentru a justifica acţiunea, fapta în sine se află nu numai moral ci şi legal în afara normalităţii constituţionale. Iată încă un argument  de neconstituţionalitate GRAVĂ, peste care nu se poate trece. Constituţia României spune clar la art.115 „ (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere”. Delegarea legislativă este legitimă, şi persistă doar dacă Guvernul respectă condiţionările şi limitele constituţionale. Abaterea de la regulile de tehnică legislativă privind intrarea în vigoare a ordonanţelor de urgenţă, astfel cum acestea sunt stabilite de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, şi anume: Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia DEPUNERII LOR PREALABILE la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

În fapt , OUG 59/2017 a fost adoptată în şedinţa de guvern din 04.08.2017, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 7 august 2017 şi a intrat în vigoare la 07.08.2017 (cu excepţia câtorva prevederi care au intrat în vigoare la 15.09.2017 conform textului OUG). Guvernul a înaintat  Parlamentului hotărârea cu nr. de înregistrare  nr. E114 din 04.08.2017 privind supunerea spre adoptare a proiectului de lege de aprobare a OUG 59. Înregistrată la Senat pentru dezbatere cu nr.b355 (adresa nr.E114/07/08/2017). Aici apare prima neconcordanţă, Guvernul zice că a sesizat cu E114 din 04.08.2017, Senatul spune că E114/07/08/2017. (Nu intru în odiseea sesiunii extraordinare convocate, anulate, reluate de gaşca lui Dragnea, cu eludarea prevederilor constituţionale în scopul legitimării OUG pe care guvernul le vroia neapărat).  Se vede de dincolo de Marte- inclusiv de către CCR, că forma  adoptată oficial în şedinţa de guvern şi trimisă cu adresa  nr.183 din 07.08.2017 la avizare la Consiliul Legislativ este diferită de cea înregistrată în aceeaşi zi la Biroul Permanent al Senatului şi forma publicată în Monitorul Oficial tot în aceeaşi zi. Ce zi ingrată au avut curierii guvernului în 07.08.2017. Dimineaţa la 08.00 au venit cu OUG 59/2017 la Consiliul Legislativ la avizare, avizare care a durat ceva, că doar instituţia a  găsit ceva erori de tehnică legislativă pe care le-a inclus în avizul său. După aviz, fuga înapoi la Guvern, refăcut textul cu corecţiile de tehnică legislativă, iureş după miniştrii să semneze din nou, cu varianta finală repede la Senat  pentru număr la Biroul Permanent şi la Monitorul Oficial pentru publicare. Cine crede că e usor să fi poştaş la Guvern se înşeală, în aceeaşi zi în aceeaşi situaţie au mai fost şi alte trei OUG adoptate tot în şedinţa din 04.08.2017, toate cu avize cu observaţii şi propuneri. Lăsând gluma la o parte, sunt aspecte evidente de comportament mult îndepărtat de cerinţele constituţionale, un tupeu fantastic: deşi a fost modificată ca să corespundă cu observaţiile avizului Consiliului Legislativ, pe documentul oficial a rămas data adoptării 04.08, nu se ştie ce reglementare legală dă dreptul şi cui să modifice textul deja adoptat, nu ştiu ce regulă e în regulamentul Senatului să înregistrezi azi un document al Biroului Permanent cănd acesta e în vacanţă, abia în 08.08.2017 reuşind convocarea. Dar toate astea au fost posibile.

Consecințele efectelor profund negative pe care o putere discreționară mult prea extinsă a Guvernului le poate avea asupra securității raporturilor juridice sunt de netăgăduit și amenință principii fundamentale ale ordinii și statului de drept, de la principiul ierarhiei normelor și al legalității lato sensu, și până la principiul securității raporturilor juridice, toate acestea având drept corolar, firește, șubrezirea principiului protecției încrederii legitime. Asta nu se vede la CCR ? Sau şi acolo e problema cu decontarea ochelarilor magistraţilor?

De aceea în lupta noastră politică, am spus-o şi o mai spunem şi o repetăm necontenit tuturor cetăţenilor: „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!”

Nu am argumente să dau crezare zvonului prin care se afirmă că există anumite interese sau înţelegeri oculte ca militarii să piardă constant luptele în instanţele judecătoreşti şi la CCR. Nu pot admite că s-ar face neoficial o asemenea discriminare, dar nici nu pot să-mi explic rezultatele diferite obţinute pe chestiuni juridice absolut similare. Prin urmare, militarii rezervişti ar cam trebui să aleagă cea de-a doua optiune, intervenţia prin orice căi sau mijloace la decidentul politic, altfel lupta ulterioară prin instanţe e aproape sigur perdantă. Bine, acţiunea  de influenţare a politicului mai este condiţionată şi de momentul ales, trebuie să fie  preventivă şi oportunistă. Da, am scris bine, oportunistă, pentru că dacă în an electoral nu acţionezi corespunzător şi te mulţumeşti cu „să vedem”, în anii următori nici atât nu vei obţine.

Sfat: ar fi bine să achiziţionaţi urgent genunchiere că spre sfîrsitul anului se vor scumpi şi vor fi greu de găsit. Asta pentru că anul următor este primul an după alegeri şi ştiţi cum se comportă noii/vechii guvernanţi cu pensiile militare(aduceţi-vă aminte de 2010 şi 2017).

În al doilea rând, de la 01 ianuarie 2025 se reintroduce prin lege CASS la veniturile din pensii care depăsesc 4000. Dar doar la componenta necontributivă a pensiei. Se va face prin lege, lipită de măsurile fiscale impuse de PNRR dar amânate din cauza de căldură electorală. Prin urmare, fără acordarea indexării de la art.59, urmează o diminuare a cuantumului net al pensiilor militare, bineînţeles la cei care au mai pierdut, adică cei de dinainte de OUG59/2017, că ceilalţi sunt asiguraţi de diferenţa mare dintre Brut/net.

Tuturor, pace şi linişte doresc, fiţi duri şi incisivi dar doar pe net, nu vă agitaţi în viaţa reală în aşteptarea mărului care pică.Ăsta e secretul longevităţii şi rezilienţei pensiilor militare.

https://www.stiripesurse.ro/noi-pe-cine-santajam_3281559.html

https://luju.ro/despre-dreptate-valoare-suprema-consacrata-de-constitutie-s-a-intamplat-ca-un-judecator-cu-grad-de-curte-de-apel-sa-si-reprezinte-mama-in-procese-solicitandu-i-acesteia-si-primind-de-la-aceasta-pe-chitanta-suma-de-aproximativ-10-000-euro-cu-titlu-de-onora

https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2020/05/Riga-romana2016_1.pdf

https://www.stiripesurse.ro/cedo-schimba-regulile-jocului-un-judecator-care-are-un-credit-la-o-banca-nu-poate-judeca-procesele-bancii-respective_3231683.html

https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/disputa-intre-putere-si-opozitie-privind-sesiunea-parlamentara-id99838.html

https://www.bursa.ro/update-parlamentul-a-suspendat-sesiunea-extraordinara-din-lipsa-de-cvorum-03958230

https://www.riseproject.ro/investigations/investigatii/justitia-imprimeria-personala-de-bani-a-magistratilor-din-romania/

https://www.luju.ro/vorbe-de-fumoar-2-07-2023-scenariu-soc-se-pregateste-atacul-la-salariile-magistratilor-document

https://spotmedia.ro/stiri/social/cea-mai-mare-pensie-din-romania-a-ajuns-peste-108-000-de-lei-pensia-medie-este-de-doar-2-244-de-lei

Decizia pe O.U.G. nr. 59/ 2017 – subterfugiul ipocrit

Nerușinare, discriminare și lașitate

Acum 10 zile prezentam  modul în care Administrația Prezidențială întelege să se achite de obligațiile ce îi revin în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. Eu nu am comentat răspunsul primit din partea administrației domnului Iohannis, nu pentru că nu aș fi avut nimic de comentat sau că m-ar fi satisfăcut răspunsul ci pentru că bănuiam că acela va fi  răspunsul, cunoscând nu doar răspunsul concret la întrebările puse, ci și modul în care ”înalta instituție” se apleacă asupra cetățenilor, mai ales a militarilor. Așa cum au sesizat însă și alți confrați în ale jurnalisticii, și numesc aici pagina ”Sentinela.ro”, instituția sus numită nu respectă  legea 544/2001, art.4, 5(2.i, 3), 6 (2) 8(4). Și deși răspunsul a fost dat în bătaie de joc, așa cum ne-au obișnuit instituțiile publice, am renunțat la dreptul meu de a reclama conform art 21(2,3) modul în care de fapt nu mi s-a răspuns la solicitări, pentru că oricum până să se soluționeze un eventual dosar în instanță se schimbă și titularul scaunului prezidențial cât și semnatarul răspunsului, deci ar fi fost pierdere de timp. Oricum scopul solicitării fusese atins indirect, domnul președinte nu a putut să exemplifice sau să prezinte nici măcar o activitate din cele solicitate, ceea ce probează că timp de două mandate a uitat și să coasă nasturi, dar se crede îndreptățit la funcția de șef al NATO. Și atât despre acest subiect, pe care nu l-aș mai fi bordat dacă nu apărea un alt răspuns al altei instituției a statului român, față de care răspunsul controceanului este parfum. Răspunsul primit de mine se înscrie în rândul celor date de amorul artei, ca să nu se spună că nu s-a răspuns, dar cel la care mă voi fereri în continuare este de-a dreptul INCALIFICABIL. Aș încerca să spun că este nesimțit, că este jignitor, că este aberant, că este inadmisibil, că este infam, dar nu ar fi de ajuns. Recunosc că m-a lăsat fără cuvinte, nimic din ceea ce am spus nu se ridică la ”valoarea” răspunsului dat de MApN  printr-un ”neica nimeni” și spun neica nimeni nu pentru că persoana ar fi un nimeni ci pentru că răspunsul nu este semnat, asumat de cel care a răspuns solicitării de informații trimise de președintele în funcțiune al FORUMULUI STRUCTURILOR ASOCIALTIVE DIN SAOPSN. Am scris cu majuscule ca să vadă și neica nimeni care a dat răspunsul, cui i-a dat domnia sa răspunsul acela mizerabil. Dar să prezint mai întâi despre ce întrebări și ce răspuns este vorba, pentru a cunoaște oricine la ce mă refer.

După cum se vede, președintele Forumului a cerut relații privind activitatea MApN solicitând concret detalii privind inițierea și/sau avizarea unor documente legislative care afectează calitatea vieții militarilor. În mod corect, solicitarea a fost îndreptată către Departamentul pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, iar răspunsul primit, așa cum rezultă din răspuns ar fi dat/întocmit de DRPCVP din structura MApN.  

Așadar răspunderea pentru acest mizerabil răspuns ar fi a șefului acestui departament, iar așa cum este prezentată organigrama făcută publică pe pagina de internet a MApN, șeful acestui Departament este domnul Eduard  Bachide. Nu știu dacă domnia sa a întocmit răspunsul, puțin probabil, dacă nu imposibil, nici dacă are măcar la cunoștință despre această solicitare de informații în baza legii 544/2001, dar fiind șeful acestui departament este responsabil pentru toate documentele pe care această structură le emite. Așadar până cineva iși va asuma paternitatea acestui mizerabil răspuns, eu îl creditez pe domnul numit mai sus, căruia nu îi voi mai rosti numele, pentru că acest răspuns îl face incompatibil cu funcția pe care o îndeplinește și îmi voi justifica punctual opinia.

Voi lua la rând punctele din răspuns:

  1. Spune semnatarul răspunsului că nu poate răspunde la solicitare  pentru că informațiile cerute ”nu fac obiectul prevederilor legii 544/2001”. Răspuns greșit dar de fapt aș spune mincinos, în primul rând pentru că întrebarea nu cerea date personale despre persoanele respective, acestea fiind cunoscute  și nominalizare în Organigrama MApN, cu grad, nume, prenume și funcții. Respectivele informații nu numai că nu reprezintă  date clasificate, dar chiar legea obligă instituția să le facă publice. În al doilea rând, președintele Forumului nu a solicitat nume și prenume, ci cine anume a întocmit sau avizat documentele menționate în solicitare, care puteau fi nominalizate ca fuccții, respectiv ”șeful DRPCVP” sau cine a fost semnatarul. De exemplu, ordonanța Bayraktar, cea prin care în luna aprilie soldele de grad ale  cadrelor militare  în rezervă provenind din cadrele MApN pensionate, au devenit de până la 10 ori mai mici decât ale unui soldat rezervist voluntar, a fost avizată de șefii DGFC și DGJ din MApN și semnată, adică asumată de același domn menționat mai sus. Cam așa se putea răspunde, fără a încălca nicio lege și pentru a respecta litera și spiritul L544/2001. Numai că semnatarul răspunsului  într-un gest ”curajos” și demn, s-a ascuns în spatele unor prevederi pe care nici măcar nu le-a menționat, dar le-a ”umflat”. Un răspuns civilizat și argumentat ar fi specificat articolul de lege pe care l-ar fi încălcat dacă ar fi răspuns la întrebare. Așa cum eu acuma voi menționa că respectivul semnatar/autor al răspunsului a încălcat prevederile articolului 1 și ale art. 2(b) din L544/2001.
  2. La punctul 2, autorul răspunsului menționează că nu poate răspunde la solicitare deoarece ”Forumul nu este constituit conform prevederilor ordonanței 26/2000”. Ei și ? Unde scrie, în care lege, că numai asociațiile înființate în baza numitului document au dreptul să solicite informații? Răspund eu, NICĂIERI, articolele 1 și 6 din L544/2001 spun clar că ORICE PERSOANĂ, deci orice persoană fizică sau jurdică îndiferent de forma sub care este constituită, fără restricții, fără discriminări, are dreptul să solicite informații iar instituțiile publice sunt OBLIGATE să răspundă solicitării. Ceea ce a primit președintele Forumului nu este un răspus, este un refuz și în acest caz acesta este îndreptățit să acționeze conform art 21 din Legea 544/2001. Domnul semnatar al răspunsului spune că ”NU EXISTĂ TEMEI LEGAL” pentru președintele Forumului să solicite informații. PENTRU ACEST RĂSPUNS PERSOANA CARE L-A DAT MERITĂ ACȚIONAT ÎN INSTANȚĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA DREPTULUI LA INFORMAȚIE CONSFINȚIT DE ART 31 DIN CONSTTUȚIA ROMÂNIEI, CARE SPECIFICĂ: Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi îngradit. (2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.” Individul care a răspuns spunând că nu există temei, ori nu cunoaște legea fundamentală a țării, ori pur și simplu nu vrea să o aplice. Eu în locul președintelui Forumului aș solicita explicații și măsuri împotriva celui care și-a permis să sfideze Constituția.
  3. De la punctul 3 al răspunsului deja intrăm într-o zonă mlăștinoasă puturoasă, căci nisipurile mișcătoare sunt prea curate. Menționează semnatarul răspunsului că solicitantul fiind președintele unei asociații care nu este de utilitate publică, sau că nu ar fi desfășurat împreună cu MApN activități comune ”pentru promovarea imaginii armatei”, nu este îndreptățit să primească răspuns. Din nou respondentul inventează prevederi sau motive pentru a încălca Constituția și Legea 544/2001, aducând argumente care intră în categoria  ”discriminare la adresa solicitantului”, pentru că acesta este privat de un drept constituțional în baza apartenenței/neapartenenței la un grup sau structuri ”agreate” de MApN dar această pretenție este absurdă nelegală și discriminatorie. Având în vedere gravitatea  evidentă a discrimării, solicitantul este îndreptățit să solicite MApN un punct de vedere, pentru a i se preciza dacă punctul de vedere exprimat de respondent este însușit de Conducerea MApN și dacă respectă politica respectivului minister în ceea ce privește dreptul cetățeanului la informare, drept garantat de art 31 din Constituție. De asemenea solicitantul  e îndreptășit să solicite de data asta date clare privind respondentul,  pentru a-l putea actiona în instanță pentru lezarea unui drept constituțional.

În plus, respondentul mistifică adevărul când spune că președintele Forumului și al ROMIL nu a desfășurat activități comune cu MApN. Sunt nenumărate întâlnirile ROMIL sau ale Forumului cu conducerea MApN dar și mai multe solicitările de întâlniri și discuții la care MApN a refuzat să răspundă. În plus, ROMIL poate face dovada propunerilor de activități pe care le-a trimis de-a lungul anilor conducerii MApN pentru a fi introduse în planul comun de activități, propuneri pe care MApN fie nu le-a luat în seamă, fie le-a trecut în program dar nu le-a desfășurat. Este culmea obrăzniciei să învinuiești pe cineva că nu a desfășurat acțiuni de ”promovare” când tu însăți, ca instituție, ai refuzat întâlnirile și colaborarea, iar acest lucru poate fi dovedit.  

Bomboana pe colivă este pusă la sfârșit când acest acest ”nu știu cine”, căci nu își asumă nimeni această mizerie de răspuns, spune că solicitantul a folosit un ”limbaj licențios” la adresa ”conducerii MApN”.  Ar trebui ca președintele Forumului să solicite autorului răspunsului să exemplifice unde el, în calitate de președinte al Forumului, calitate în care a solicitat informațiile, a folosit termeni licențioși, căci dacă este însă vorba de opinii personale expuse în discuții private,  problema devine penală și e interesant de aflat cum a intrat autorul răspunsului  în posesia unor  date din discuții private? De fapt a vrut probabil să spună că nu a lăudat conducerea MApN, dar cum să o laude, când în ultimii 10 ani aproape tot ce a ieșit din laboratoarele ”conducerii MApN” a fost în defavoarea membrilor asociațiilor, conducerea ministerului nu a mai catadicsit să consulte asociațiile și aproape toate prevederile propuse de această conducere aduc atingere nu doar pensionarilor ci ARMATEI ca instituție. Adevăratul denigrator al MApN a devenit în ultimul timp chiar conducerea MApN, care prin avizul și semnătura pusă pe OUG 26/2024, a făcut din gradul militar culmea batjocurii la adresa militarilor. Iar acest răspuns confirmă atitudinea disprețuitoare a aceleiași conduceri la adresa militarilor, chiar dacă pare să fie adresată unei asociații sau unei persoane. Întreaga armată este lovită, toți membrii Forumului trebuie să se simtă lezați și discriminați prin acest răspuns  care este inacceptabil pentru orice militar care își respectă statutul.

Poate un singur cuvânt ar mai trebui spus: RUȘINE !

Câteva cuvinte despre cei care au trimis răspunsul  și anume DIRPA. Din câte am înțeles, la conducerea DIRPA nu se mai află generalui Spînu care- cel puțin așa vreau eu să cred- nu ar fi avizat un asemenea răspuns. Nu știu cine îi ține locul, cine a avizat răspunsul, dar acceptând acest răspuns,ca structură responsabilă cu relațiile cu publicul, s-a descalificat și a făcut un mare deserviciu imaginii MApN. Iată deci că nu președintele Forumului face deservicii ARMATEI, ci tocmai cei care conduc diferite structuri. Domnul care a dat răspunsul dar și cel care a dat avizul din partea DIRPA ar trebui să știe că nu e permis Cezarului, ce-i permis măgarului. Dacă să zicem un solicitant are un limbaj neadecvat, ei, ca reprezentanți ai unei instituții fanion, dacă respectă instituția și se respectă pe sine trebuie să se abțină de la astfel de răspunsuri pentru că dacă așa ceva e admis între două persoane private, ARMATA ca Instituție NU ARE VOIE SĂ RĂSPUNDĂ DECÂT PE MĂSURA EI CA INSTITUȚIE.

Având în vedere că refuzul de a pune la dispoziție informațiile cerute constituie conform art 21 din Legea 544 /2001, abatere de la lege, președinele Forumului are dreptul legal de a cere conducatorului Instituției, respectiv ministrului apărării naționale să îi pună la dispoziție datele de identificare complete ale persoanei care a intocmit acest raspuns, în baza articolului 13 din Lgea 544, care spune că :
”Informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public.”

PS: Un singur lucru depășește  în gravitate nerușinarea acestui răspuns și acesta este LAȘITATEA liderilor asociațiilor militare, membre sau ne-membre ale Forumului, poate în special cele de utilitate publică, care tac și nu iau atitudine împotriva acestei atitudini nu doar lipsite de respect dar chiar penale, și mă întreb dacă e din lene, comoditate, indiferență, lipsă de camaraderie și spirit de corp, sau doar teama că își pierd ”calitatea” de asociații de utilitate publică care pentru unii e similară cu subordonarea.

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/31413

https://sentinela.ro/2024/04/04/postura-si-impostura-la-administratia-prezidentiala-si-guvern/#comment-5374

 

Nerușinare, discriminare și lașitate