vineri, 11 mai 2018

Olguța, se apropie funia de par



Numai mâine  nu-i poimâine
După cum se știe, pe data de 17.04.2017, deputatul de Dâmbovița Dumitru Lupescu, secretar al comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, a adresat o interpelare deloc convenabilă doamnei ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, interpelare având ca subiect atitudinea dușmănoasă a acesteia la adresa militarilor. Așa cum scrie în pagina domnului deputat, termenul limită pentru a răspunde la interpelare este data de 09.05.2017, dar cum data de 09.05 cade într-o miercuri,  iar interpelările și răspunsurile la acestea se prezintă, conform regulamentului Camerei Deputaților, art. 173 și  174 alternativ în zilele de luni,  practic, luni 07.05.2017, între orele 18.30-19.30 ar trebui ca doamna ministru sau un secretar de stat din MMJS să prezinte, oral și scris răspunsul datorat domnului deputat. Conform aceluiași regulament, răspunsul este OBLIGATORIU, dar  în situații speciale se poate cere și acorda prelungirea termenului. Până în prezent, deși au trecut cele două săptămâni regulamentare (având ca scuză totuși și zilele libere de lunea trecută și cea dinainte, se poate considera că a fost justificată întârzierea) pe data de 04 e ultima zi de luni în care ar trebui să se răspundă.
Iată ce spune regulamentul despre care vorbeam :
Art. 173. – (1) Interpelările se fac în scris, arătându-se obiectul acestora, fără nici o dezvoltare.
(2) Interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau mai mulţi deputaţi, prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe. Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la interpelări în cel mult două săptămâni. Pentru motive temeinice Camera poate acorda un nou termen.
Art 175(2) Miniştrii interpelaţi sau secretarii de stat desemnaţi de aceştia au obligaţia să participe la şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări.
Domnul deputat așteaptă răspunsul și a încercat să îi înștiințeze și pe șefii asociațiilor militare asupra lipsei de reacție a doamnei Vasilescu privind interpelarea, așteptând un punct de vedere, o reacție, eventual  chiar o luare de poziție, având în vedere că aceștia se recomandă peste tot ca apărători ai drepturilor militarilor activi sau în rezervă. Din câte știu, până acuma răspunsul lor este același ca și al doamnei ministru, deci se poate trage concluzia că ar avea cam aceleași interese și griji față de militari.
Curios fiind să văd de ce conducerile asociațiilor apelate nu au răspuns, am intrat pe paginile celor mai relevante, cele mai vocale, cele ale căror lideri se bat cu cărămida în piept. Liniște și pace, nu mai detaliez, puteți intra fiecare pe paginile ANCMRR, AORR, SCMD și  veți vedea când și ce au postat ultima oară și cât de up-datați sunt, câtă grijă au de informarea celor care le plătesc cotizațiile și le decontează ”activitățile”. Numai că tot căutând, am dat peste o știre, pe pagina unui domn general despre care, spre rușinea mea, nu știam nimic, dar care pare să fie unul din oamenii de bază ai AORR, de vreme ce este ”însărcinat de afaceri”  și reprezentant al AORR la diferite comitete și comisii interne și internaționale. Este vorba de domnul general Iulică Burticioiu, vicepreședinte al Asociației de Arbitraj Instituționalizat și, având în vederea specializarea, bănuiesc, unul din foștii juriști militari ai domnului Oprea, ieșit la pensie în 2014, dar foarte repede devenit membru sau cel puțin simpatizant al unui partid, este vorba de PRU. Să îi fie de bic, fiecare cu simpatiile lui.
Ei bine ce credeți că am găsit pe pagina domnului Burticioiu? O știre conform căreia în calitatea de membru AORR, trimis de AORR, a participat la o activitate deosebit de importantă pentru viața rezerviștilor, legislația privind pensiile militare și respectarea drepturilor militarilor. Citez din postarea domnului general: ”Am participat cu mare interes la această activitate că reprezentant la AORR și AAI. O delegație a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), condusă de președintele acesteia, Alexandru Cumpănașu, a avut astăzi, 4 Mai 2018, o întâlnire de lucru cu o delegație a Ministerului Fondurilor Europene (MFE), condusă de ministrul Rovana Plumb, cu participarea secretarului de stat Mihaela Toader, a șefilor autorităților de management ai POCU, POAT, POIM și POC și a directorilor direcțiilor din cadrul ministerului.”
Priviți  în fotografia de sus în ce companie selectă se delectează reprezentanții militarilor români între două lupte pentru pensiile militarilor.
Să ne facem că facem
Eu nu am nimic cu viața personală, culturală sau politică a nimănui, dar când participi în numele unei asociații care declară că apără drepturile militarilor și faci plimbări pe la cabinetele potentaților zilei din țară și străinătate pe banii și ”în interesele” cotizanților, căutând fonduri, sponsori și imagine, uitând însă că arde baraca și neglijând faptul că pe pensionari arde cămașa celor două ordonanțe și alte cămăși la fel de lipite de piele,  e ceva ce mă râcâie. Acuma vedeți domnule Lupescu, de ce pe unii lideri de asociații nu îi interesează interpelarea dumneavoastră? Păi ce treabă au ei cu interpelarea și cum să se pună rău cu Olguța? Dacă se pun rău cu Olguța se pun rău cu partidul, iar dacă se pun rău cu partidul se pun rău cu  Fifor și  dacă se pun rău cu Fifor, cine îi mai primește în minister și Parlament, sau Cercul Militar la ateliere de lucru? Cum să se ia de doamna Olguța? E mult mai lesne, mai inutil și mai  lipsit de orice risc, să dai un comunicat în care să te legi de un biet bețiv care vorbește după fiecare pahar de Whisky, despre orice, numai să vadă lumea că mai mișcă. Cam pentru același scop a   dat și AORR comunicatul privind Protestul împotriva guralivului –inofensiv- Băsescu, uite așa, ca să nu zică oamenii că nu iau atitudine și dorm pe stele. Poate să îmi spună cineva cu ce îi ajută pe pensionari acest protest? Apără demnitatea militarilor? Mă lași ? Băsescu este un gargaragiu care nici nu trebuie băgat în seamă, vorbele lui au același efect ca și amenințările lui Dogaru, ca să rămân în domeniul militar. Vorbe fără efect, fără urmări, doar așa ca să vadă lumea că mai există. Exact aceleași efect, același scop și aceeași politică văd că o aplică și conducerea AORR care se apropie din ce în ce mai mult de conducerea SCMD și ANCMRR. Asta văd, asta spun, fără a avea nimic personal cu cineva anume, dar constat, de la un timp, că ne îndreptăm spre o nivelare a activității conducerilor ”marilor” asociații. Păi dacă AORR își trimite reprezentanți la activități organizate de domnul Cumpănașu, pe care nu l-am văzut prima oară în preajma conducerii AORR, pe care îl cultivă foarte asiduu, în condițiile în care se știe că este un tip alunecos, care trage la două capete, fiind când ONG-ist, când susținător al interceptării românilor, ce mai poți să crezi?

Un proverb românesc zicea ”spune-mi cu cine te însoțești, ca să spun cine ești”. Oare o mai fi valabil? Cert este că domnii din  conducerea AORR, sunt interesați zilele astea de ”Ordonanța de urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora”, nu de OUG 59. Să înțeleg că AORR urmează să ceară niște fonduri Europene, sau chiar a făcut-o cu prilejul unor vizite ale liderilor pe la Bruxelles? Bun așa. Accesare să fie, dar să știe și cotizanții, coane Fănică.
Priviți la mine, vă arăt mișcarea!

Să vedem dacă doamna Olguța va răspunde interpelării. Oricum, curios este că deși Regulamentul Camerei Deputaților spune că miniștrii sunt OBLIGAȚI să răspundă la interpelări, nu am găsit nimic privind măsurile care se iau împotriva celor care nu  vor răspunde, deci nu se achită de obligație. Singurul lucru pe care l-am găsit a fost o … cerere a doamnei ministru Olguța Vasilescu, pe vremea când la putere era guvernul Boc și doamna Lia nu era ministru. Atunci doamna LOV spunea cu gurița ei :  „Am cerut membrilor Biroului Permanent să regleze o problemă care trenează atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor. Miniştrii sunt obligaţi, conform actelor normative în vigoare şi Constituţiei, să răspundă la o interpelare în termen de două săptămâni, însă miniştrii Cabinetului Boc au restanţe faţă de parlamentari de anul trecut. Vreau să cer public demisia miniştrilor care nu răspund la interpelările parlamentarilor pentru că încalcă nu numai Constituţia, ci şi regulamentele celor două camere”.
Stimată doamnă ministru, aveți ocazia să puneți în aplicare propria propunere, să fiți primul ministru care demisionează pentru că nu a răspuns interpelării unui parlamentar. Iar dumneavoastră, domule Lupescu, dacă nu va răspunde, aveți ocazia să inițiați un proiect de lege în sensul propus de doamna LOV și să o rugați să fie co-inițiator. La modul cel mai serios, nu cu tricouri și jocuri de scenă gen Guțiu.

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=52338&idl=1
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=regcd1_3#p3
https://www.facebook.com/profile.php?id=100008834558893
https://cnmr.ro/post/grup-de-lucru-comun-cnmr-mfe-privind-oug-66-2011
https://www.facebook.com/aorromania/
https://www.cotidianul.ro/alexandru-cumpanasu-isi-continua-dezinformarea-ca-ziarist-la-realitatea-tv/
https://ro.locale.online/asociatia-ofiterilor-in-rezerva-din-romania-1934331091.html
http://www.mediafax.ro/politic/olguta-vasilescu-cer-public-demisia-ministrilor-care-nu-au-raspuns-la-interpelarile-parlamentarilor-7698002

Olguța, se apropie funia de par

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.