Depolitizați armata!

Scriam cândva un articol intitulat ”drama armatei române”, referindu-mă la ceea ce s-a întâmplat cu armata României, mai bine spus cu conducerea ei, după 1989. Un coleg din Constanța, colonelul Macovei scria cam în aceeași perioadă despre generalii armatei române. Ambele scrieri aveau ca punct comun și implicarea militarilor, în special cei cu funcții și grade înalte în viața politică și urmarea acestei implicări. Urmarea este simplă: mai devreme sau mai târziu, în funcție de ferocitatea luptei de partid, acești înalți reprezentanți ai armatei plăteau. Unii au plătit cu destituirea, alții penal, alții moral, alții cu imaginea.Puțini au rămas neatinși de flagel.  Aproape nici unul nu a rămas așa cum a intrat, fără a fi amestecat în trocul politicii, devenind tărâțe.
Trădarea Apărării
Ei bine, deși analizele erau concludente, deși sunt convins că articolele, și al meu și al domnului colonel Macovei și altele care au atins subiectul amestecului politicului în armată, făcuseră ocolul anumitor structuri responsabile sau datoare să împiedice acest amestec,  viața a mers înainte. Recent, foarte recent, după scandalul protocoalelor SRI-DNA a ieșit pe piață –scos afară deloc întâmplător- un alt protocol, acel semnat între serviciile secrete ale Armatei și Parchetutul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prins cu pantalonii în vine, ministrul actual al apărării, domnul Mihai Fifor,  iese pe strasse și se spală pe mâini ”denunțând” protocolul care –culmea- cică nu ar fi fost secretizat, dar ”nu a știut de el”, dar nici ”informat de existența lui” nu fusese. Să ne fie cu iertare domnule Fifor, dar ne jigniți inteligența. Dacă adevărul este acesta, că habar nu aveați de existența unui astfel de protocol, normal ar fi fost ca odată cu denunțarea acestuia, după ce ați aflat, să ne prezentați și măcar propunerea de destituire a celor care se fac vinovați de acest fapt, plus sesizarea instanțelor militare pentru cercetarea celor care au semnat și aprobat acest protocol .Ar fi fost extrem de interesant de văzut, de altfel, cum juriștii militari se .. cercetau, pentru că își dăduseră avizul pe protocol.  Dacă nu ați făcut acest lucru, eu nu pot să concluzionez decât că fie ați cunoscut dar ”jucați televizor” cu noi, fie chiar dacă nu ați cunoscut, sunteți de acord cu protocolul și l-ați denunțat de gura lumii. În ambele situații, demisia dumneavoastră trebuia să apară în presă. Nu pentru că aș dori eu acest lucru, pentru că trebuie să admit că ați fost în unele aspecte (și mă refer la relația cu Șeful SMAp și –măcar formal- cu rezerviștii, mult mai deschis decât 90% din miniștrii de după 89,) ci pentru că onoarea vă impunea acest lucru. Dar la dumneavoastră, ca la toți politicienii de după 89, onoarea este un termen relativ și se stabilește sau se constată doar în ședințele de partid. Nu am văzut până acuma nici un politician care să aibă onoarea sa proprie, venită cu ea de acasă, de la părinții lui. Toți cei care au vorbit sau ”făcut abuz de ea” au făcut la ”indicațiile de partid”. De câte ori s-a pus problema unei demisii, politicienii, indiferent de partid spuneau că ei vor face ce va decide partidul.” Onoarea” politicienilor există numai în relația cu partidul, neavând nici o legătură cu educația, conștiința, jurământul față de alegători, opinia publică, morala, sau măcar legislația în vigoare. Nu, la toți, onoarea trece prin partid. De aceea domnule Fifor nici la dumneavoastră nu mă aștept să demisionați neîmpins de partid, pentru că sunteți totuși un politician. Urâtă creatură a ieșit din ”meandrele concretului”, ca să citez un ”clasic încă în libertate”.
Apărarea trădării
Acestea fiind spuse, cred că 80% din români îmi vor da dreptate, mai ales că doi dintre cei trei ”reprezentanți ai armatei” care apar des, foarte des în media și pe mijloacele de socializare de internet, unii dintre ei și când trebuie dar și când nu trebuie, doar pentru propria imagine sau invitați să facă circ, au declarat și ei recent că nu sunt de vină cei care au semnat protocolul, ci haita politică, această plagă sau ciumă multicoloră, ca să folosesc un termen consacrat. Mă refer la declarațiile domnilor generali Dobrițoiu și Bălăceanu, care au înfierat, unul cu țintă fixă, celălalt în stilul propriu, vag și timid, aproape cu teamă să nu supere pe cineva, șoptit parcă, acest protocol. Unul urmărea să îl lovească pe Oprea, celălalt să se știe că există, dar că e băiat bun, nu s-a referit la nimeni anume. Am scris despre aceste intervenții în alt articol. Chiar dacă sunt de acord că dacă nu s-ar fi amestecat în viața politică capii armatei ar fi rămas-poate- cu dosarul de cadre  nepătat, fie că nu s-ar fi amestecat în porcării, fie că porcăriile ar fi fost minore sau nu ar fi făcut obiectul parchetelor, a spune că sunt nevinovați și a încerca să îi scoți basma curată dând vina exclusiv pe clasa politică și/sau pe faptul că fiind militari au trebuit să execute ordinele, au au fost șantajați, presați, intimidați, forțați să facă ce au făcut, mi se pare nu doar o greșeală ci chiar un act de complicitate, o încercare abilă, dar proastă, de a-i disculpa. Păi domnilor generali, acești oameni, nu doar că aveau funcții înalte dar aveau chiar sarcina de a apăra armata de astfel de amenințări de a-și apăra șefii, pe comandanții armatei, pe șefii de structuri, pe militari, de orice pericole din afara ministerului, inclusiv, sau mai ales de acest gen de amenințări, pericole șantajuri, presiuni. Dar ei ce au făcut, și când spun ei mă refer la șefii structurilor de protecție și juridice? Ei au vândut practic armata, predând informații privind capii armatei, altor parchete. Iar domnii generali îi scuză spunând că au fost șantajați sau obligați să o facă. Păi domnilor dragi, mari generali ai armatei române, ce să mai spună atunci un soldat prins de inamic,căruia i se va cere să divulge secrete inamicului? Conform principiilor dumneavoastră, ar avea nu dreptul, ci obligația să vomite tot, pentru că ar fi presați, șantajați, schingiuiți și fizic, nu numai psihic. Dacă acest gen de comportament este scuzat de generalii armatei române, atunci propun desființarea fie a armatei, fie a gradului de general. Ce doi domni generali au procedat ca guvernele care promit autostrăzi: vorbesc despre infrastructură, fac un cap de autostradă pe care îl inaugurează cu fast dar nu o termină niciodată. Așa și ei, au început să vorbească despre fenomen și s-au oprit, ca să nu deranjeze. Și nu am văzut nicăieri un alt general care să ia atitudine împotriva opiniei celor doi, a acestei încercări de a scuza și de a pune batista de țambal încercând să îi disculpe pe cei care au trădat interesele armatei. Oare toți gândesc la fel? E tragic.
Modificați schimbarea
Dar nici nu am văzut sau auzit pe nimeni care analizând situația din armată, cu cele spuse mai sus, cu corupția din armată, și sunt convins că nu numai la nivel central, cele întâmplate în serviciul secret al armatei, transformarea armatei în sluga și cenușăreasa societății civile, să spună : DOMNILOR, ASTEA SUNT URMĂRILE CONDUCERII ARMATEI DE CĂTRE POLITIC, proasta interpretare a sintagmei ”controlul civilului asupra armatei”.  E cazul să revedem conceptul și –dacă vrem măcar o armată a țării, nu a partidelor, dacă încă dorim o armată, și nu mai multe de diferite culori politice, să lăsăm armata, justiția, educația, să fie conduse de profesioniști, nu de specialiști în limbi, frizeri, lăcătuși, auto, repetenți și plagiatori, și ”de alte naționalități”. Există comisii de control a armate în cele două camere ale parlamentului, comisii care oricând pot chema la ordine și trage la răspundere, așa cum se întâmplă în orice țară civilizată, pe cei care conduc armata, dacă vor considera sau constata că ies pe arătură, DAR SCOATEȚI POLITICUL DIN CONDUCEREA ARMATEI, SCOATEȚI POLITRUCII DIN STRUCTURILE ARMATEI CĂ NU FAC ALTCEVA DECÂT SĂ ÎMBOLNĂVEASCĂ ARMATA. Asta trebuia să spună, sau să concluzioneze cei doi generali, dacă au constatat ca politicul este de vină pentru corupția din armată și vânzarea intereselor acesteia și deci și cele naționale, cât armata mai este națională. Dar cei doi tovarăși generali nu pot cere așa ceva pentru că ar fi imediat puși în bancă, de propriile partide sau dirijori, onoarea și interesul de partid sau de gașcă, nu le permite. Mă așteptam ca la sfârșitul intervenției sale, domnul Bălăceanu,președintele AORR, membru al FMR, am înțeles că  deja, sau viitor vice la ANCMRR, să anunțe că în numele sau cu sprijinul asociațiilor pe care le reprezintă la CIOR și în fața miniștrilor și parlamentarilor cu care se vede destul de des, prea des și prea degeaba, solicită, ca o măsură pentru deratizarea armatei, ca toate elementele politice să dispară din MApN, acest minister să fie condus de profesioniști care să dea socoteală, constituțional în fața Parlamentului, și să propună ca:

1. Ministrul Apărării să fie fie un militar activ fie un fost militar, care în primul rând să facă proba competenței și a unui profil moralo- juridic impecabil. (e adevărat, e foarte greu, dar nu imposibil);
2. Să se înființeze un Consiliu al generalilor, comandanților de structuri, șefi de direcții, din Minister SMAp și categorii de forțe, care să facă propuneri privind nominalizarea funcțiilor de răspundere de la șefi de categorii de forțe în sus;
3. Să se constituie un îndrumar sau regulament privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească propozabilii pentru aceste funcții, condiții de la care să nu se facă excepții;
4. Propunerile,(cel puți 3, nu doar una) să fie avizate de un consiliu asemănător, al acelorași funcții, dar din rezervă, aceștia având avantajul că nu vor mai fi șantajați sau nu se vor mai teme pentru scaunele și funcțiile lor, cum spunea domnul Dobrițoiu;
5. Dacă unul sau chiar toți din cei propuși nu va/vor avea avizul rezervei,(negație care va trebui argumentată), primul consiliu să revadă propunerea și dacă motivele sunt întemeiate, să se facă altă/alte propunere/propuneri;
6. După aceasta, propunerile să meargă la Parlament, la cele două comisii de apărare. Comisiile să aleagă unul din cele trei propuneri. Fiecare comisie cu propunerea sa, dacă coincide, cu atât mai bine;
7. Propunerile comisiilor de Apărare din cele două camere să meargă la CSAT. CSAT-ul va alege unul din cei doi, iar președintele îl va numi în funcție pe viitorul ministru al Apărării.
8. Numirea Șefului SMAp. să se facă printr-o procedură similară.
9. Ambele nominalizări să aibă avizul șefilor tuturor serviciilor secrete,(înainte de a ajunge la comisiile parlamentare) iar aceștia (șefii serviciilor de informații) să răspundă cu funcția dacă mai târziu se va dovedi că au acoperit sau nu au cunoscut pete din dosarele celor nominalizați.
10. Miniștrii să fie apoi răspunzători pentru tot ceea ce se petrece în casa lor. Să vedem cine se mai înghesuie să prindă funcția, știind că trebuie să muncească și să dea socoteală, nu doar să fure și să dea vina pe sistem sau partidele politice.

Dacă e prea stufoasă procedura sau prea complicată, atunci măcar să se rețină obligativitatea numirii în funcția de ministru al apărării a unui militar de carieră, active sau în rezervă, propus de șefii și locțiitorii șefilor de stat major ai categoriilor de forțe și locțiitorilor lor, pe care apoi primul ministru să îl nominalizeze și să urmeze procedura standard dar să ofere garanția competenței și unui dosar imaculat politic, moral și juridic cu avizele și garanția șefilor serviciilor privind  lipsa oricăror semen de întrebare. Și să dispară așa zișii secretar de stat care nu sunt altceva decât consilieri politici, sau politruci în haine noi.
Cam așa ceva aștept eu de la generalii din armată și șefii asociațiilor. Este doar o variantă care suportă modificări, îmbunătățiri,  principiul este esențial. Este, în opinia mea, singura posibilitatea de a curăța armata. Ceva asemănător ar trebui să se facă în justiție.
Sunt curios câți dintre șefii de asociații vor susține măcar necesitatea depolitizării armatei, argumente fiind acuma suficiente.
Și dacă nu sunt suficiente, iată ce spunea generalul (era să zic motanul) Dănilă, fostul șef al SMG nepotul doamnei domnului….: ”
„Noi am facut o evaluare din punct de vedere militar, dar nu este suficient pentru ca daca noi, militarii, spunem ca vrem sa inchidem anumite cazarmi, din partea politica vin presiunile ca presedintele de Consiliu judetean sau primarul vrea sa primeasca onorul nu-stiu-cand si are nevoie de o structura militara in acea localitate. Au fost situatii de felul acesta, s-au infiintat unitati de anumite categorii, de anumite niveluri pentru a avea diferiti oameni politici o prezenta militara in localitatea respectiva, din pacate”.
Nu îl învinuiesc pe domnul Dănilă de oarece gânduri sau intenții serioase privind armata, dar dacă pila președintelui se plânge că a fost depășit și nu a făcut față intereselor de partid, fiind nevoit să lase sau să înființeze unități militare pentru că nu știu ce primar voia fanfară militară și marș de întâmpinare, am ajuns rău de tot.
PS: Să nu spună cineva că am avut și generali în rezervă  miniștri ai apărării și nu au făcut nimic, dându-i exemplu pe Oprea și pe Dobrițoiu, pentru că ei din momentul în care au intrat în politică au încetat să mai fie militari, iar Oprea (spun unii) nu a fost militar nici când era în armată.
http://monitorfg.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7704%3Ageneralii-romaniei-din-ultimele-opt-decenii&Itemid=63
http://www.ziare.com/stiri/armata/fost-sef-al-statului-major-general-sunt-unitati-militare-infiintate-pentru-ca-politicieni-sa-primeasca-onorul-tutuianu-a-fost-o-victima-1483029

Depolitizați armata!