sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Țiglele de pe casă, partea bună și partea proastă



Un tip trebuia  să își repare acoperișul. Partea bună e că nu era cine știe ce, partea proastă e că nu a găsit pe nimeni să i-l repare. A decis să îl repare singur. Partea bună e că trebuia doar să înlocuiască câteva țigle, partea proastă e că era singur și nu avea cum să se asigure.
S-a suit pe casă și s-a apucat de reparat. Partea bună e că a reușit să repare acoperișul și să înlocuiască țiglele. Partea proastă e că după ce l-a reparat, a alunecat de pe acoperiș.
Partea bună e că sub casă era o căruță cu fân. Partea proastă e că în căruță era și o furcă cu fierul în sus.
Partea bună e că omul nu a căzut în furcă. Partea proastă e că nici în căruță nu a căzut.

Acesta este un banc. În România însă, viața bate și filmul și bancul. Se știe că recent, acum 3 zile, un individ a abuzat sexual doi copii.  De trei zile media, televiziunile au prezentat imagini, fotografii luate din blocul unde s-a întâmplat nenorocirea, cu individul, de pe stradă de la alte câteva zeci de camere ambientale, în speranța că oamenii vor identifica făptașul.  Astăzi, după trei zile, după zeci de telefoane și piste, informații neconfirmate, vine și o veste bună. Individul a fost identificat și reținut de organele de poliție. Spre surprinderea multor oameni și spre rușinea sistemului, bruta era un polițist de la rutieră din București. Partea bună este că a fost prins, partea proastă e că a a fost nevoie de 3 zile, în condițiile în care toată poliția română, dar mai ales a capitalei umbla cu fotografia individului în buzunar. Intervievat telefonic, domnul Coarnă, pe care de altfel îl apreciez pentru tăria cu care se zbate pentru drepturile polițiștilor și nu numai ale lor, înainte de a confirma, așa cum i se ceruse, dacă făptuitorul este cu adevărat polițist, răspunde într-un fel care mi-a adus aminte de bancul de mai sus, dar cu amărăciune și m-a făcut să mă întreb dacă este lider de sindicat sau purtătorul de cuvânt al poliției. Iată ce a răspuns domnul Coarnă : ” Înainte de a răspunde la întrebare, vreau să vă spun partea bună a acestui fapt, partea bună este că colegii de la circulație l-au identificat pe colegul lor și l-au denunțat celor de la omoruri. ” Vă spun sincer că nu mi-a venit să cred că aud un asemenea răspuns, mai ales de la Coarnă. Păi vorbim despre un tip care a agresat  doi copii, care este căutat de trei zile iar el ne spune că partea bună este că polițiștilor, colegilor brutei le-au trebuit 3 zile să îl identifice? Oare ce anume i-au făcut să își dea seama că e el abia după 3 zile, au văzut un neg sau o aluniță, pe care nu o văzuseră înainte și s-au uitat acum mai atent la el? Domnule Coarnă, partea asta bună a dumneavoastră pălește, este ”insignifiabilă”,  ca să îl citez pe Garcea, pe lângă faptul că făptuitorul este un om al legii (poate chiar cunoscut sau bănuit de colegi, pentru că un asemenea dement nu se poate ascunde nu își poate masca apucăturile) dar mai ales pe lângă faptul că timp de trei zile, ”colegii de la circulație” nu au realizat că este vorba de colegul lor. Din primele informații rezultă că animalul mai avusese o faptă asemănătoare prin 2015 când agresase trei fetițe al căror tată făcuse plângere la poliție, au existat și atunci probe video, poate chiar mai clare ca acuma, dar atunci cazul nu a fost mediatizat, nu exista riscul de a fi identificat de cetățeni.  Probabil pentru a nu murdări imaginea poliției române cazul nu a fost nici mediatizat, nici aprofundat, s-a dat probabil faptă cu autor necunoscut și gata. Să fiu sincer, bănuiala mea este că acum polițiștii, colegii făptașului  au știut de la început, dar au așteptat să vadă ce turnură ia ancheta, probabil au crezut că o vor mușamaliza ca și în 2015 dar  au acționat când au văzut că se strânge lațul, sau au realizat că nu îl pot ascunde la infinit. Este o părere intimă, nu o acuză și se bazează pe cunoașterea modului în care acționează sistemul când e vorba de cineva din interior.  Nu e prima oară când polițiști, judecători, procurori, sunt acoperiți și scăpați de efectele legii pentru fapte în care alții ar fi fost ”linșați” de sistem.  Nu m-ar mira să se constate, în urma unui control psihiatric care va fi cerut de procuror sau apărare, că omul, ”săracul” nu era cu toate țiglele pe casă, ca  să rămânem în tonul de început. Partea proastă este că sistemul este plin de oameni care nu au ce căuta acolo, fie din cauza unui IQ sub mediu, fie din cauza unei educații de doi bani, fie din cauza unui comportament deviant, și a unui psihic care ar cere scoaterea lor din circuit, nu doar din Interne.Chiar domnul Coarnă spune că sunt polițiști și oameni care lucrează în poliție, dar nu am văzut nici un protest al polițiștilor, nici o grevă, împotriva modului în care se intră în poliție, nici un polițist strigând unui ”lucrător din poliție” ”ieși afară javră ordinară”. Când o să văd asta o să cred că se dorește și altceva în poliție, nu doar salarii.

Partea proastă este că selecția celor puși să apere legea, ordinea publică, țara, să facă educație copiilor este pur formală. Dacă psihologii care testează candidații și chiar lucrătorii din aceste sisteme ar da rezultatele corecte, ar investiga cu mai multă responsabilitate  potențialul psihic sau șefii de structuri ar ține cont chiar de rapoartele neoficiale ale acestora, mai mult de 30 % din ei ar fi scoși afară. Și așa, la testele psihologice sunt respinși cam 30 % din cei care se prezintă la examene de admitere, dar din păcate  sunt scoși și unii buni, pentru a face loc celor cu ”chemare”. Asta o știe și domnul Coarnă și știu toți cei care fac astfel de selecții și la Interne și la Apărare și la SRI și la penitenciare (unde parcă cei cu înclinații spre violență, dezumanizați,sunt preferați celor cu discernământ ), dar fie se fac că nu văd, fie consideră că nu trebuie să spună asta, că nu e bine pentru ”imaginea” instituției. Ei lasă că uite mai apare câte un caz care nu poate fi acoperit, care face imagine poliției. ”Partea bună” este că totuși astfel de cazuri ajung rar în fața presei sau a cetățenilor, iar propunerile privind interzicerea filmării polițiștilor și neluarea în seamă a filmărilor ”fără aprobare” nu fac decât să acopere astfel de fapte și să contribuie la ”păstrarea imaginii” instituțiilor. Așa înțeleg instituțiile să păstreze imaginea, ascunzând gunoiul sub covor. Dar, domnul Coarnă se supără când un reporter folosește termenul ”turnat” adică colegii polițiști nu au turnat, ei au ”sesizat” organele de anchetă. Vedeți dumneavoastră diferența? Dacă un om obișnuit indică pe cineva pentru comiterea unei fapte el toarnă, este turnător, dar un polițist care face același lucru nu este turnător, el nu toarnă, el sesizează. Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei, da, probabil că acesta este un criteriu de selecție.


Domnule Coarnă, ne cunoaștem, vă apreciez și vă respect activitatea, cu tot respectul și părerea de rău, aici ați dat cu oiștea în gard.  Lupta pentru apărarea drepturilor polițiștilor nu trebuie să se rezume la apărarea drepturilor bănești sau de echipare, nici împinsă până la a elimina drepturile cetățenilor de a se pune la adăpost de abuzurile polițiștilor.  Nu văd nimic rău dacă un cetățean filmează un polițist în exercițiul funcțiunii, pentru că dacă acesta acționează corect, nu poate fi vorba decât o faptă bună popularizată, iar dacă face ceva rău este o pată neagră înlăturată.  Eu așa văd lucrurile. Dumneavoastră le vedeți altfel, ca și cu ”sesizarea”și credeți că interzicând filmarea polițiștilor le faceți un bine. Poate lor da, dar faceți un rău mult mai mare, le înlesniți și acoperiți abuzurile și culmea îi luați cetățeanului, celui care ar trebui să fie protejat de polițist, dreptul de a proba indiferent în fața cui, faptul că polițistul, în loc să îl protejeze, l-a bruscat.
Ce ziceți domnule Coarnă, punem de un pariu? Eu zic că polițistul pedofil nu va face pușcărie, așa cum nu va face nici Pomohaci. Țineți pariul?
Și acum, în încheiere, o altă probă de  interpretare sui- generis care ne arată că totul depinde din ce perspectivă vezi lucrurile.
Un polițist  își repara acoperișul sub privirile unui vecin care îl atenționează că nu e în siguranță. Omul nu ține cont de avertismente și continuă să lucreze dar, după ce a terminat treaba,  din păcate cade, așa cum spusese vecinul. Partea bună este că nu a păți nimic. S-a ridicat de jos și se scutura, dar vecinul râdea de el. Polițistul  iritat îi spune vecinului: ”ce e bă, ce râzi, e casa mea, cobor pe unde vreau”. Chiar așa domnule Coarnă, polițiștii nu cad și nu toarnă. Poate Coarnă, dar nu toarnă.
Ce este interesant este că deja pe internet nu se mai pot accesa imaginile video cu individul. Probabil tot pentru protejarea imaginii Poliției Române, dar și a lui, căci și el are drepturi nu? Drepturi egale cu ale tuturor polițiștilor.
Update 08.01.16.30: Asa cum bănuiam, individul nu e la prima abatere, prin 2012 a fost cercetat pentru hărțuire sexuală, dar  dosarul  a fost clasat, probabil cu intervenții sau la înțelegere cu victima. Întrebare: de ce a mai fost păstrat în poliție după o astfel de învinuire? Deci se confirmă faptul că se știa , dar a fost acoperit, fie la intervenția cuiva, fie din dorința de a nu se strica ”imaginea instituției”. Se pare că și în 2009 a agresat o minoră . Adică exact înainte de a fi transferat de la jandarmi la circulație. Probabil a fost astfel ”ascuns” ca să i se piardă urma.  În acest caz familia micuților are tot dreptul să dea în judecată Ministerul de interne care a acoperit faptele acestui obsedat sexual dându-i astfel posibilitatea să comită și alte fapte.
Mie îmi e teamă că în cele trei zile, polițiștii au căutat de fapt un alt suspect în spinarea căruia să arunce fapta, căci se știa de fapt cine a comis-o, animalul trăia în casa lor și sperau să îl scape din nou. Trebuie să cadă multe capete, dar nu va cădea nici unul. Stan va fi declarat bolnav, internat, se va constata că nu avea discernământ și cu asta basta.
https://www.cancan.ro/exclusiv-pedofilul-din-bucuresti-a-fost-prins-barbatul-este-divortat-are-doi-copii-si-este-agent-la-politia-rutiera-17565657
https://www.cancan.ro/alerta-in-bucuresti-pedofilul-din-drumul-taberei-este-cautat-de-politisti-17557937
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/investigatii/cazul-copiilor-agresati-sexual-in-liftul-unui-bloc-din-capitala-294537.html/
Țiglele de pe casă, partea bună și partea proastă

miercuri, 10 ianuarie 2018

Infantilii



Pe vremea când eram elev de generală, vizavi de de mine, într-un bloc din Alexandria, locuia un copil mai mic, de grădiniță. Acesta avea un prieten de vârstă cu el cu care se vedea zilnic. Într-o zi, acesta venise pe la el și bunica vecinului le dăduse să mănânce niște pâine cu magiun. Cei doi stăteau pe scara blocului și mâncau cu poftă din pâinea cu magiun. După câteva înghițituri, prietenul vecinului zice:
–          Bă dar ce bun e magiunul ăsta. De unde e ?
–          L-a făcut bunica, răspunde vecinul, mândru nevoie mare.
–          Băăăăăăăăăăăăăă, dar deșteaptă bunică ai, continuă prietenul, probabil cu gândul la o nouă felie…
–          Păi dacă nu era deșteaptă, crezi că o mai lua bunicu?- răspunde vecinul plin de el.
Faptele sunt autentice și probabil se încadrează în rubrica lui Ianțu, ”copiii spun lucruri trăznite”.
În aceeași rubrică s-ar încadra probabil și anecdota cu discuția lui Bulă și Gigel, cei doi eroi ai bancurilor românești, în care fiecare se lăuda cu tatăl său. Gigel spunea că tatăl său are o mașină super, Bulă imediat că al său are două, una mai mare cu care merge în concedii și una mai mică cu care merge în oraș. Gigel spune că tatăl său are un câine frumos, Bulă că al lui are doi, unul mai mare cu care se joacă în curte și unul mai mic cu care se joacă în casă și uite așa orice spunea Gigel că are tatăl său, Bulă spunea că al lui are două. La un moment dat, Gigel schimbă subiectul și spune că el l-a văzut pe tatăl lui la baie și că a văzut că are ceva o putzulică mare. Bulă imediat, setat, spune că taică-său are două.Cum două, întreabă Gigel, iar Bulă răspunde: Da, una mai mică cu care merge la wc și una mai  mare cu care merge la mama. Copilării.
Exemple de genul ăsta sunt cu sutele și toate ne stârnesc zâmbetul. Recent însă, am auzit că doi copii, care se cred oameni mari și nu numai că se pretind dar chiar au puteri nemăsurabile, ca și posibilitatea de a decide viața altora, a foarte mulți oameni compatrioți sau simpli necunoscuți, s-au apucat și ei să se laude cu jucăriile lor, dar pe lângă ei, Bulă și Gigel sunt copii de țâță. Nu e nimic de râs în replicile lor, reale, chiar dacă fotografiile sunt hazlii, însă atât replicile cât și fotografiile arată o realitate crudă: Nu e nici o diferență între unul și altul, ambii au același cap, aceeași minte infantilă, iar drama este că de aceste două capete și minți reduse depinde viața a milioane de oameni și pacea în lume.

Replicile sunt autentice.

Oare cum or sta cu IQ-ul?Cât de mare l-or avea, dar mai ales, o fi funcțional?
Am primit pe FB și postez și aici acest clip care arată la nivelul înțelegerii oricărui infantil, ce se întâmplă când armele ajung pe mâna maimuțelor sau celor cu minte de maimuță.



Infantilii

marți, 9 ianuarie 2018

Ce își doresc românii în 2018

Vreme trece …
Sfârșitul și începutul de an sunt momente pentru oameni să își dorească sau facă urări ”de bine”. Ce își doresc românii ? Păi ca orice om, fiecare își dorește ce nu are. Ce le dorește altora? Aici e greu de spus cu certitudine, pentru că chiar dacă formal se spun cuvinte frumoase, ca și despre morți, în realitatea unele rămân la nivelul cuvintelor spuse din complezență, din politețe, așa ca să arate cât de ”buni sunt ei” urătorii și să facă impresie bună. Cui trimit aceste urări? Rudelor, așa zișilor prieteni, fie ei reali, fizici sau virtuali, colegilor de birou pe care de cele mai multe ori în timpul anului îi bârfesc, invidiază, sau chiar șuntează fiecare după posibilități, vecinilor, cei care îi văd când duc gunoiul sau aud când se ceartă cu soțul(soția) sau sunt flituiți de copii, deci cei mai incomozi oameni din lista de ”urați”. De regulă toți încearcă să fie cât mai ”originali” în aceste urări și de aceea apelează la internet și trimit mesaje sau clipuri frumoase și bineînțeles făcute de alții dar ce mai contează, ei zic să sunt originali. Nici nu mai știu câte astfel de mesaje ”originale” am primit în acest an și în câte exemplare. Ce să facem, internetul ne ia încet- încet orice posibilitate de a fi noi. Nu mai avem timp să discutăm față în față cu prietenii, rudele, copiii, părinții, discutăm pe telefon, pe facebook, pe messenger, pe skype, pe wazzup, nu mai gândim, preluăm totul gata fabricat, mâncarea, imaginea, gândurile mesajele, fără să realizăm că ne pierdem în acest fel până și minimele și elementarele deprinderi de a mai face ceva singuri ”de capul” sau cu capul propriu în afară de a ne da cu el de pereți sau de pragul de sus.  Înainte vreme, când nu existau telefoane celulare și nici carduri de memorie ne foloseam cortexul pentru a memora numerele de telefoane ale celor dragi, apropiați, sau de care aveam nevoie, șefi, prieteni, colegi. Cei care stăteau mai prost cu memoria cifrelor aveau carnețele de telefon, agende și chiar se lăudau cu ele, căutau să cumpere din cele mai șic, cu care se lăudau, le scoteau cu mândrie din buzunarul de la piept când trebuia să scrie un nou număr sau să dea cuiva numărul unei cunoștințe comune. Era un moment de glorie când scoteai din buzunar o agendă mai deosebită. Unii abia așteptau să fie întrebați de un număr de telefon ca să își scoată agenda, chiar dacă știau numărul pe dinafară și spuneau numărul dinainte, ca să arate că au și memorie, dar căutau în agendă”ca să fie siguri că nu greșesc”. Urma întrebarea ”Mamăăăă, ce agendă mișto ai, de unde o ai?” și răspunsul inevitabil:” aaaa, de la o cunoștință, de peste…” sau ” o verișoară de-a soției care lucrează pe la…” în așa fel încât să piară cheful celui care a întrebat, să ceară și el una.  Dar acesta e deja un alt subiect asupra căruia merită să medităm.
Una spunem alta vrem….
Vorbeam despre ce își doresc românii în noul an. Păi, conform declarațiilor toată lumea își dorește o viață mai bună(fără însă a preciza în ce ar costa asta), sănătate dar nimeni nu se declară bolnav, bunăstare dar nu avere, nici sărăcie, și toți vor corectitudine și vor să dispară corupția din țară. Asta la nivel personal și social.
Cam toată lumea vrea să fie ca Iliescu, ”sărac  și cinstit”. Nu știu ce să spun, mă emoționează atâta puritate și curățenie câtă există în noi, mai ales în clasa politică. Păi dacă noi toți suntem cinstiți și săraci, ce tot vorbesc ambasadele de corupție și pericolul care planează asupra României dacă se votează unele legi?   Despre ce corupție vorbesc ambasadele dacă noi nu avem corupți? Despre ce luptă vorbesc ambasadorii când își petrec revelionul cu personaje condamnate în primă instanță pentru corupție? Și-au împărțit cumva ambasadorii  corupții din România  și luptă fiecare corp la corp cu ei precum Preda Buzescu cu tătarul? Înseamnă că  doamna Stella Ronner Grubacic, ambasadorul Olandei la Bucureşti, i-a tras la sorți sau i-a ales pe Nelu Iordache, Petru Titcovici și Dan Chioru și luptă pentru stârpirea lor? Dacă și declarațiile românilor sunt la fel cu ale politicienilor și ambasadorilor, atunci în mod cert românii una spun și alta gândesc și nu m-ar mira să aflu că de fapt ei doresc:
–          Să aibă boala lui Becali când apărea pe post cu proteza la gât strigând că e pe moarte;
–          Să aibă acasă ce avea Borcea în arest;
–          Să poarte fularul lui Năstase și să aibă ouăle lui;
–          Să aibă dosarele lui Băsescu(nu cele personale);
–          Să divorțeze ca Elena Udrea;
–          Să aibă în familie scandalurile din familia Prigoană;
–          Să aibă mătuși sărace ca Tamara și mame rele ca Marioara(Zăvoranu);
–          Să sughită ca Olguța;
–          Să sară la ”coș” ca Luluța;
–          Să fie sub control judiciar în Madagascar ca Mazăre;
–          Să aibă ”accidente” precum Condrea;
–          Să se pensioneze ca Coldea;
–          Să fie persecutat de comuniști ca familia regală;
–          Să renască din propria cenușă ca PSD-ul  după ”Colectiv”;
–          Să aibă ghinion pas cu pas, ca Iohannis;
–          Să aibă”școala” lui  Oprea;
Și lista ar putea continua, sunt convins că s-ar umple câteva pagini cu astfel de dorințe nedeclarate dar invidiate. Așa că hai să nu mai fim meschini și să recunoaștem că de fapt nu ne-ar deranja să fim învinuiți că suntem corupți, dar să fim parlamentari și să facem legile și legea în România.
În final două fotografii cu doi actuali miniștri craioveni, de pe vremea când nu erau miniștri și promiteau că vor lupta cu corupția.

Acuma au descoperit că cei mai mari corupți sunt militarii, așa că s-au pus ordonanțe.




Ce își doresc românii în 2018

miercuri, 3 ianuarie 2018

Sfârșit de an în România



A trecut Crăciunul mai sunt 3 zile și trece și Revelionul. Nu o să fac o retrospectivă a anului 2017, m-ar prinde revelionul celălalt scriind. Nu vreau să îl caracterizez nici măcar în câteva cuvinte. As vrea să încerc să trec în noul an, dacă nu cu bucurie,(privind viața social-politică)  măcar fără să mă gândesc la cei care ne dirijează destinele. Cineva mă certa că nu am mai scris de cam o săptămână. Păi am vrut să țin o cură de detoxifiere politică, pentru că oricât de tari ne credem sau oricât de nesimțiți am încerca să fim, văzând, urmărind, comentând, gândindu-ne la ce se întâmplă pe lângă noi, vrem nu vrem ne otrăvim,  ne contaminăm oarecum, ne virusăm, pentru că în România politicalita și coruptita  se iau prin toate formele posibile, prin respirație, atingere, contact direct, contact vizual, atingerea obiectelor contaminate, virtual, prin mijloacele media, auditiv, chiar și dacă doar te gândești la viața politică, te murdărești, te simți îmbâcsit, ai un sentiment, o stare  de neliniște, de nesiguranță, de ”ceva nu e bine”, de care nu poți scăpa pentru că e permanentă, e ca renumita ceață londoneză, un smog mizer, fetid, pe care doar focul îl mai poate distruge. Dar de unde foc, că românii nu mai percutează la nimic. Ne mișcăm în această mocirlă morală cu încetinitorul, ca turcii la Călugăreni, în filmul lui Nicolaescu.
Apropo de turci, de câteva zile, forțat de împrejurări, am fost nevoit să privesc seara la oarece seriale turcești, Kosem și încă unul ,”Steaua sufletului”, unde este vorba despre o familie de ”afaceriști –mafioți” turci. Am crezut că nu o să suport, deși mai urmărisem cândva și câteva episoade din Suleyman și nu pot spune că nu mi-au plăcut. De fapt eram interesat de istorie și voiam să aflu câte ceva despre cultura lor, iar filmele de genul acesta, pe lângă ficțiune spun multe despre oameni și obiceiuri. În fine, urmărind și episoade din ”Steaua sufletului”am ajuns la concluzia că până și un astfel de film este preferabil canalelor (și la propriu și la figurat) de știri din România care prezintă numai crime, accidente, sinucideri imposibile, și, bomboanele zilnice de pe coliva românilor, faptele și vorbele politicienilor, cele mai nocive și mai toxice programe. Ar trebui ca aceste informații să fie interzise de CNA nu doar pentru minori sau copii ci și pentru adulți, bătrâni, femei gravide, dar în special cei suferinzi de indiferent ce boli induse de legislația și politica criminală a clasei politice românești. Oare realizează cineva cât de nociv este pentru cetățenii simpli ai acestei țări, să își vadă zilnic la tv călăii râzând, debitând absurdități, inepții, legi de care râd și curcile, legi pe care azi le dau și mâine le schimbă, certându-se între ei, dar profitând pe rând sau laolaltă de îndobitocirea și adormirea omului de rând care nu mai are nici timp, nici putere, nici chef și nici măcar intenția de a mai interveni cu ceva? Cred că la viitoarele alegeri România va bate recordul la absenteism, acesta ajungând la peste 70%. Bineînțeles că situația nu poate decât să convină partidelor politice care cu 20000 de voturi se vor vedea în parlament pentru că oricum pragul va fi scăzut până sub  limita ridicolului. Am avut noi candidați  ajunși parlamentari cu 200 de voturi primite, datorită ingineriilor electorale, așa că de ce ne-am mai mira?
Cum spuneam, am încercat să evit contactul cu știrile, cu viața politicienilor, cu declarațiile lor, dar nu poți orice ai face, și doar butonând telecomanda, tot afli că :
  • Premierul Tudose, la îndemnul lui Johnny Walker de Cotroceni s-a întâlnit și el cu ”societatea civilă”  ca să afle ceea ce de fapt știa, dar credea că lumea nu știe că știa și el;
  • Ministrul Toader se decide greu, de fapt se decide ușor, dar nu este lăsat să se decidă și atunci se joacă de-a luarea și anunțarea  deciziilor;
  • În România este posibil să te sinucizi după ce ai fost strangulat, apoi este posibil să faci un nod gordian perfect cu alcoolemie doi la mie și să te sinucizi după 4 ore de meditație transcedentală;
  • În Parlamentul României legile se modifică, se retrag, se schimbă și se votează  cu viteza luminii. Nici nu e de mirare, suntem țara care a avut un rege născut la nu mai târziu de 5 luni și jumătate, fapt pentru care a și fost  numit  Mihai Viteză;
  • Președintele României promulgă ca mutu legi pe care le-a criticat încă dinainte de a fi votate de Parlament, dovedind că totul a fost doar un foc de paie, așa de dragul de a face fum;
  • Guvernanții români, fideli propriei politici pupincuriste se grăbesc să  mute ambasada României  din Israel de la Tel Aviv  la  Ierusalim, numărîndu-se printre primele dacă nu singurele țări(alături de Sudanul de Sud, Honduras și  Filipine), după Big Brother cărora nu le pasă de consecințe. De reținut faptul că în afară de SUA nici o țară nu a votat la ONU pentru această decizie. România, Polonia, Ungaria, Cehia, Letonia- s-au abținut la vot, ambasadorul Lituaniei nu s-a prezentat la sesiune, celelalte state membre UE votând rezoluția care condamnă decizia președintelui american de mutare a ambasadei la Ierusalim. Dar, apoi acasă, guvernanții români au decis să ia în discuție subiectul și să analizeze posibilitatea mutării ambasadei României, poate și speriați de amenințarea reprezentatei SUA , doamna Nikki Haley, care cu tupeul caracteristic yankey-ilor și-a permis să sară la gâtul celorlalți reprezentanți ONU:” Vom ține minte acest vot!”;
  • Niște ambasadori, văzând că în România poate să dea indicații și să își bage nasul oricine, s-au apucat să critice activitatea Parlamentului. Un parlamentar, șef al unei comisii care are rolul pisicii care își îngroapă produsele, le răspunde criticilor trimițându-le spre  vizualizare documentele criticate, dar nu în limba română, nici în limba criticilor ci în limba lui Shakespeare (sper că documentele nu au fost traduse de Olguța, căci atunci indignarea francezilor este nu doar justificată ci chiar legitimă) pe care totuși nu o iubește chiar toată planeta. De aici până la un răspuns tipic cocoșesc nu a fost decât un pas iar de la acest pas până la un alt răspuns tipic golănesc marca Șerban Nicolae, a fost doar jumătate de pas. Și toate astea pentru ce ? Pentru că unor indivizi nu le plac legile făcute de Parlamentarii români, dar în loc să spună ce nu le place cu subiect și predicat ei vorbesc așa după ce au auzit ei la aragaz pe ochiul 3. Păi cel mai bun răspuns ar fi fost tăcerea și eventual cel dat de guvernul Polonez, care a lăsat câinii să latre și și-a văzut mai departe de reforme. Diferența  este doar că polonezii fac cu adevărat reforme, din cauza asta nu se tem nici de ambasadori și nici de UE și nu se învârt în jurul cozii făcând pe șmecherii. Culmea ar fi ca România să voteze aplicarea art 7 al Tratatului Uniunii împotriva Poloniei.   Numai noi suntem în stare de așa ceva;
  • Guvernele aflate la putere se grăbesc să dea statut de instituție de utilitate publică unei case care nu mai există și de urmași cu pretenții, unor moștenitori ai unui rege care nu a fost niciodată încoronat, ca să nu mai spun că nu a fost nici rege, ci doar marionetă. De ce atâta grabă? Păi pentru că dacă democrația securisto-comunistă nu mai atrage, se gândesc domnii de la putere că poate va fi mai atractivă pentru români Monarhia pesedisto-sereistă. Să mai spună cineva că politicienii  români nu știu să se adapteze;
  • Și pentru ca Anul Nou să înceapă cu veselie, unele televiziuni s-au gândit să ne ofere pe post de interpreți și rapsozi tot pe cei pe care îi auzim și vedem aproape zilnic interpretând aria calomniei și cacofoniei politice. Astfel, la acest Revelion ne vor în(cânta) la ureche rapsozii Florin Iordache, Șerban Nicolae, Ecaterina Andronescu și Liviu Pop. Sunt convins că vor cânta, așa cum guvernează, după ureche, lăutărește. Feriți linia 1!
Nu știu, am mai avut ani grei, situații dificile de depășit  și medicale și de altă natură, dar parcă niciodată nu am intrat în noul an  cu un sentiment atât de pregnant de neputință, de dezamăgire, de scârbă, de ”futu-i mă-sa” (vă rog să scuzați termenul, dar asta e starea reală) încât să nu mai vreau să văd nimic, să nu mai aud nimic, să nu mai știu nimic, decât de mine, de familia mea și de soarta alor mei. Poate s-a acumulat oboseala, poate  societatea a ajuns într-un punct prea jos, poate plutește ceva în atmosferă, poate mi se pare mie, poate sunt prea pretențios, poate prea egoist, poate mă cred buricul pământului și aș vrea ca lumea să se învârtă cum vreau eu. Poate. Mă întreb, oare cât mai poate răbda românul și când se va trezi, că de deșteptat nu cred că se mai deșteaptă.
Vă doresc însă,  un An Nou cu bucurii sănătate și împliniri. Din partea mea și a familiei mele de curând mărită, LA MULȚI ANI!
http://okmagazine.ro/royals/scandalurile-din-familia-regelui-mihai/index.html
https://www.antena3.ro/politica/presedintele-klaus-iohannis-a-promulgat-legea-split-tva-448276.html
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22187124-polonia-scandal-legile-justitiei-nu-vom-cere-nimanui-europa-aprobare-vrea-demareze-articolul-7.htm
Sfârșit de an în România