sâmbătă, 15 aprilie 2017

Săptămâna glumelor


Xi-Donald
Săptămâna 01-07 Aprilie ar fi trebuit să fie săptămâna păcălelilor, dar este săptămâna glumelor. Adevărul este că şi păcălelile sunt tot un fel de glume chiar dacă unele pot fi de prost gust, aşa că se poate spune totuşi că a fost o săptămână şi a păcălelilor, unele sinistre însă.
Glumă a la Buşoi
Cristian Buşoi, acest Valeriu Zgonea al PNL, a candidat singur şi era gata să piardă şefia PNL Bucureşti. Dar pentru că a câştigat s-a simţit dator să mai spună ceva alegătorilor şi le-a spus că PNL, se gândeşte serios să sprijine candidatura lui Iohannis la viitoarele alegeri prezidenţiale, adică peste Ţ ani. Ce nu a spus domnul Buşoi este  ce se va întâmpla cu partidul până atunci,  dar se pare că asta nu îl interesează şi nici dacă Iohannis a anunţat cumva că va candida, pentru că oficial nu s-a auzit nimic. Să se fi făcut Buşoi şi purtător de cuvânt al Co(tro)ceanului? Eu ştiam că e purtător de dârlogi. Oricum gluma lui Buşoi e bunicică,  mâine probabil ne va spune că PNL-ul va fi cel mai mare partid al lumii în 3017 iar el va fi preşedinte.
Glume Cuba Libre
Aud că la graniţa româno-sârbă au fost prinşi nişte indivizi care încercau să treacă din Serbia în România. Tareeeeeeeee, tare de tot. Ce dracu să caute ăia în România? Alooo, băieţii, Go West… voi nu aţi auzit asta până acum? Dar partea cea mai hazlie abia acum începe. Cică printre ei erau patru cubanezi care veneau din Rusia, au ajuns în Serbia, au fost prinşi în România şi voiau să meargă în America. Ăştia sunt complet debusolaţi . Au auzit ei că România şi SUA  au graniţă comună, sau că românii merg în SUA fără viză şi eu nu ştiu ?  Zău  că nu o să pricep nici de acum în 20 de ani cum vine asta. Fără îndoială că e cea mai aiuristică situaţie şi totuşi autorităţile române pun botul, sau o transmit de parcă am fi chiar toţi cum a zis Ţuţea.
Glumă a la Brit
Am aflat cu deplină satisfacţie că Marea Britanie, odată cu ieşirea din UE a negociat şi intrarea în România. Cu alte cuvinte, românii care îşi făceau probleme că odată cu ieşirea Marii Britanii din UE nu vor mai putea să îi vadă pe lorzi, pot răsufla liniştiţi, Anglia a decis să trimită muntele la Mahomed. Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon a anunţat luni că Forțele Aeriene Britanice vor trimite în România patru avioane Eurofighter Typhoon. Odată cu aceste 4 Avioane vor sosi şi aproximativ 150 de militari care le deservesc. Păi dacă  4 avioane britanice nevinovate, fără muniţie, având  doar misiune de supraveghere aeriană sunt însoţite de 150 de oameni, ia faceţi dumneavoastră socoteala cât personal rusesc se afla în baza  Khan Shaykhun şi cum au reuşit ei să evacueze baza pe furiş,  fără să se prindă sirienii,  când i-au bombardat americanii. Şi cum se face că au murit doar 4 sirieni ? Ce spuneţi, nu e bună gluma? Revenind la avioanele britanice,  conform  declaraţiilor oficiale, acestea vor sprijini, timp de patru luni avioanele de vânătoare românești în misiunile de patrulare aeriană în zona Mării Negre. Ghiciţi unde este gluma aici.  Fiind umor britanic negru, este mai greu de găsit, aşa că vă anunţ că este o glumă cu dublă bătaie. Prima bătaie este pe sintagma “avioanele de vânătoare româneşti”. Care româneşti, , că România nu mai are aşa ceva, are doar nişte sicrie zburătoare portugheze de origine americană,  care peste doi ani vor intra la retehnologizare, iar acuma zboară cu rândul, ca să nu se prăbuşească amândouă odată.  A doua bătaie este  legată de tipul de avion multirol,  Eurofighter pe care Armata română, mai bine spus domnII Oprea şi Băsescu nu l-au agreat, ei mergând pe Biblicele F 16. Nu mai intru în amănunte. Oricum, englezii au un umor  tradiţional, trimiţând aici aceste avioane, pentru a ne arăta ce proşti am fost achiziţionând sicrie.
Păcăleală a la Trump
După ce a păcălit o întreagă Americă, promiţând că americanii, cu el la timonă, nu vor mai face război, Răţoiul le-a tras clapă atacând Siria. Cei care l-au votat ca pacifist acuma îşi dau palme, cei care l-au înjurat şi au pus FBI-ul pe el,  acuma sunt gata să îl ierte. Păcăleala în acest caz este însă mult mai profundă şi din păcate se lasă cu victime. Deşi nu există dovezi nici privind apartenenţa gazului care a dus la moartea  a aproape 80 de sirieni, Trump s-a grăbit să bombadeze o bază aeriană ruso-siriană. Şi aici gluma are mai multe părţi. Prima este cea legată de motivul atacului American.Varianta oficială este că Trump a fost înduioşat de victimele atacului şi nemaiputând suporta  a decis să pună ordine în Siria. Sinistră glumă. Se aude că totuşi fiind o bază militară cu tehnică şi personal rusesc, Trump l-a anunţat din timp pe Putin să îşi retragă oamenii din bază, ceea ce acesta a şi făcut. Vieţile sirienilor nu contau, aşa că “oficial” nu i-a anunţat nimeni. Acuma deja se aude că gestul lui Trump nu este totuşi chiar aşa de florile mărului, s-a simţit dator să îl anunţe pe Putin, pentru că şi americanii au fost avertizaţi  de  “bombardamentul cu sarin” de marţi deoarece nici un “instructor” CIA nu a fost declarat rănit sau ucis în atacul Suhoaielor Ruseşti,  nici acuma şi nici altă dată.  Nu se întreabă nimeni cum se face  că de când îi bombardează ruşii pe Jihadişti şi americanii pe terorişti, nu au existat niciodată victime în rândul americanilor şi ruşilor ci numai în rândul sirienilor deşi bazele acestora sunt pline de ruşi şi americani?   Nu vreau nici aici să merg mai departe dar nu ar fi exclus să auzim peste 50 de ani că a fost vorba de o mică înţelegere  Putin -Trump. Vă las să ghiciţi miza şi ce a câştigat fiecare de aici.
Glume americhineze
trump si xi
În seara bombardării Siriei, deci a declansării unui război oficial între două state, preşedintele Chinei, Xi Jinping se afla în vizită la Donald Trump, în Florida unde îi primea cu colindul pe nepoţii glumeţului Trump. Aceştia l-au colindat în chinezeşte, ceea ce a mai îndulcit durerea pricinuită de moartea celor doi gemeni sirieni, despre care tocmai afla de la gazda sa. După cum se ştie, Siria era un aliat al Chinei, sau viceversa, dar asta nu contează, cărţile se fac la alte mese, la care micimanii nu participă. Noi, ca români, am simţit pe pielea noastră, nu odată ce se întâmplă cu micile state când cele mari stau la masă la Yalta, la Malta sau Mar-a-Lago. Iată cât de glumează este presa americană când anunţă cum a aflat Jinping despre atacul asupra Siriei: “US president Donald Trump welcomed Chinese president Xi Jinping and his wife to his private club in Florida on Thursday evening, and then announced he had bombed Syria, one of China’s allies.” Parcă îl văd pe Trump cum l-a anunţat pe omologul chinez, între un homar şi o sepie, că tocmai a bombardat Siria, iar Xi Jianping, după ce s-a şters la gură, a spus “vaaaai, ce drăguţi sunt nepoţii dumneavoastră domnule preşedinte!”  Glumeţi şi chinezii ăştia, cum îşi respectăşi ei tratatele. Apropo, pe surse s-a auzit că Iohannis l-ar fi întrebat pe Trump dacă la vizita din Mai, vine cu nepoţii la Bucureşti, iar Trump ar fi spus că nu e cazul, aceştia pot merge  în Canada şi fără translator.
Glume ONU a la Bulă
Acuma, după ce SUA au bombardat  Siria devenind stat agresor oficial, cică Consiliul de Securitate s-a decis să discute soarta Siriei de fapt a lui Assad, de parcă el ar fi atacat America. Doamna Hillary tună şi fulgeră ca Monica după ce a fumat trabucul lui Clinton, pretinzând că e fată mare, iar  fostul  secretar general ONU, Kofi Annan, îndurerat că nu a fost invitat şi el la clubul privat al lui Trump din Florida, spune că forţa militară nu e o soluţie. Aveţi dreptate domnule Annan, dar când aţi descoperit asta? Ceea ce se întâmpla acuma în lumea “civilizată”, discuţiile care au loc vizavi de soarta lui Assad,dar de fapt a Siriei,  fără a se pune în discuţie agresiunea unui stat asupra altui stat, este cea mai sinistră glumă a săptămânii, dacă nu a anului.
Reprezentantul Rusiei  înfierează cu mânie proletară  atacul SUA dar nu spune nimic de atacul propriilor avioane pentru că aşa e jocul, aşa e regula jocului, unde e război hop şi ei. Pot să pun pariu că peste  un timp SUA vor sprijini guvernul Assad iar Ruşii pe oponenţi pentru că aşa s-a întâmplat şi în Angola, şi în Eritreea, şi în Afganistan, nu văd de ce s-ar schimba regula tocmai  acuma.
La rândul său, actualul secretar general ONU, Antonio Guterres spune că nu vede decât o soluţie politică a conflictului. Doamne, a orbit segnor Gutterez de nu vede bombardamentele sau doar atâta i s-a dat voie  să spună ?  Este ca şi mama lui Bulă care  îşi vede băiatul dându-l pe Gigel cu capul de un stâlp şi îi strigă de la balcon: “Bulă, nu îl mai  da pe Gigel cu capul de stâlp, că îi cade basca din cap.”
Aşa se glumeşte în lumea mare.
PS  S-ar zice că din cele 59 de rachete Tomahawk lansate,  de Trump  în onoarea vizitei premierului chinez la clubul său privat, doar 23 au lovit baza aeriană de la Khan Shaykhun,  celelalte lovind cu precizie chirurgicală zonele locuite de civili din  provinciile siriene Tartus, Homs si Latakia. Despre victimele civile de acolo nu se vorbeşte în Consiliul de Securitate. Aşa cum spunea Todiraş, nu e momentul.
Surse:
http://www.timisoaraexpress.ro/stiri-locale-timisoara/cinesi-bate-joc-de-romania-imigranti-din-cuba–veniti-cu-avionul-de-la-moscova-prinsi-la-frontiera-romaniei_18503
https://qz.com/952655/donald-trump-invited-chinas-leader-xi-jinping-to-his-home-then-bombed-syria-a-chinese-ally/
http://www.nasul.tv/putin-implicat-in-atacul-chimic-din-siria-the-guardian-la-baza-siriana-de-unde-a-fost-lansat-atacul-gaz-sarin-asupra-populatiei-siriene-se-afla-personal-rusesc/
http://www.stiripesurse.ro/scandal-imens-in-consiliul-de-securitate-al-onu-pe-tema-atacului-american-in-sua_1190036.html
Săptămâna glumelor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.